Ionuț Stroe: Nu se va modifica nici cota unică de impozitare și nici nu vom supraimpozita companiile

untitled design set 970x90 px

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, deputatul Ionuț Stroe, respinge propunerile PSD pentru modificarea Codului Fiscal: „PNL va fi un garant că nu se va modifica nici cota unică de impozitare și nici nu vom supraimpozita companiile. În criză, șocurile fiscale pot dăuna grav”.

„Suntem și rămânem alături de întreprinderile mici și mijlocii. Vrem să le promovăm și să investim cât mai mult în mediul de afaceri. Trebuie să vorbim mai mult despre investiții și mai puțin despre noi taxe. 400 de milioane de euro merg în sprijinul IMM-urilor afectate de pandemie”, anunță Ionuț Stroe.

El precizează că banii ajung pentru 5.200 de întreprinderi mici și mijlocii.

„Măsura a fost decisă în ședința de Guvern de ieri (joi – n.r.) și include acordarea de granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și pentru investiții ce vor merge în retehnologizare. Știm că mediul de afaceri stă ca pe ghimpi în aceste zile când se discută despre modificări fiscale. Știm și că mediul de business prețuiește predictibilitatea și stabilitatea. De aceea, PNL va fi un garant că nu se va modifica nici cota unică de impozitare și nici nu vom supraimpozita companiile. În criză, șocurile fiscale pot dăuna grav și pot crea o furtună și mai mare. Prin măsura adoptată ieri de Guvernul condus de Nicolae Ciucă pentru granturile IMM arătăm că PNL va susține mereu companiile care generează locuri de muncă și care dezvoltă economia”, conchide Stroe.

PSD propune o taxă de solidaritate pe cifra de afaceri a marilor companii, convertită în contribuție pentru sănătate și educație.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/