Dialogul de la distanță dintre președintele ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și vicepreședintele instituției din ultimul mandat, Ionuț Popovici, face deliciul presei. Dunca îi aduce aminte de anii tinereții, pe când acesta mergea în Austria, iar Popovici îi atrage atenția că nu ar trebui să vorbească atât de mult fără rost și să ia exemplul altor președinți de Consiliu Județean. Mai mult, îi cere lui Dunca să se trezească din „somnolența administrativă” ce l-a cuprins după câștigarea alegerilor.
Popovici îl dă exemplu pe Alin Nica, președintele liberal al CJ Timiș. Primul lucru pe care l-a făcut acesta a fost să plece la București, la Compania Națională de Investiții, pentru stadionul „Dan Păltișanu” și alte proiecte de anvergură, nu a făcut pe procurorul.
„Nu a mers prin alte instituții să zică că vă da afară, că eu așa aud la Dunca. E problema lui, dar nu știu legal cum va face, el nu cunoaște. Astăzi sunt doi vicepreședinți la CJ, mâine nu mai sunt, astăzi îmi iau consilier pe Coco Galescu, care acum un an de zile mă bălăcărea, mâine mă duc la Aquacaraș că sunt doar nenorociți și, când plec, nu e chiar așa. Nenorocitul de Hurduzeu și Popovici, vai și amar de ei, și deponeul de la Lupac e o mare mizerie, dar de fapt e un proiect gândit și scris prost. Îi tot iese câte un porumbel pe gură”, este de părere liderul PMP Caraș-Severin.
Ionuț Popovici este convins că Romeo Dunca are o problemă cu el, dovadă că acesta a postat pe Facebook că la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului se cumpără cartofi cu 3 lei, iar în piață costă doar un leu.
„Eu am făcut ce spune legea. Am constituit o comisie de control și ne-am dus să luăm hârtiile și prin eforturile noastre din 12 șefi de centre au fost schimbați 7, în frunte cu Ana Vasile. Dar a trebuit un an de zile, pentru că legea nu-ți permite. E greșit să te comporți cu oamenii așa. Un kg de cartofi înscriși pe SICAP poartă taxe, impozite, TVA, transport și toate celelalte și se justifică. Atunci când ești întâiul gospodar al județului, trebuie să-ți măsori cuvintele, că nu ești ca la piață. Județul este asistat social cu peste 15.000 de persoane – un număr extrem de mare raportat la populația județului. Atât timp cât în sistem sunt luați copii din familii dezorganizate, unde se întâmplă tragedii și abuzați, cu siguranță vor fi și probleme în sistem. Acolo nimeni nu vrea să meargă de bunăvoie, acolo sunt probleme și nenorociri și din păcate legea nu e condusă cum trebuie. Am susținut-o pe doamna Amzoi (șefa DGASPC Caraș-Severin, n.r.) și m-a dezamăgit și de aceea îi propun președintelui CJ să o evalueze”, explică vicepreședintele CJ despre mersul firesc al lucrurilor în administrație.
Cât privește „moștenirea” pe care o lasă fosta conducere a CJ Caraș-Severin, Ionuț Popovici spune că noul președinte și echipa sa preiau o instituție fără datorii, ba mai mult, are de primit bani de la Aeroportul Caransebeș și pe clădirea Ateneului din Reșița, care este în patrimoniul CJ.
„Vorbim de proiecte importante, precum: Săcășeni – Grădinari – 25 milioane de lei, DJ 608 – 19 milioane de euro. Să dea Dumnezeu să le termine și să facă de zece ori mai multe ca noi. Există diferența între ce face primarul Reșiței și CJ. Reșița are anumite axe de finanțare pentru municipiul reședință de județ. CJ are drumuri, câteva clădiri și atât. Reșița are școli, grădinițe, blocuri. Sperăm ca în 2021 să înceapă un ciclu nou de finanțare să ne permită dezvoltarea infrastructurii în Caraș-Severin. Ideea desfințării Direcției Județene de Drumuri am avut-o și eu, ar trebui înființată o secție de drumuri de reparații și întreținere, dar nu se poate. CJ a avut o societate, Drumuri și Poduri finanțată de noi, care e istorie. Ca să faci o societate ai nevoie de mulți bani pentru utilaje și asta înseamnă milioane de euro. În momentul în care vrei să dezvolți rețeaua rutieră de 800 și ceva de kilometri, îți trebuie, în primul rând, specialiști. La nivel declarativ e ușor, dar nu va semna domnul Dunca pe bandă rulantă”, concluzionează președintele PMP Caraș-Severin.