Ionesie Ghiorghioni: “Alegerile au fost anulate din cauza unui proces-verbal fals!”

După ce instanţele cărăşene au ajuns la concluzia că vicepreşedintele Consiliului Judeţean a fost reinstalat ilegal în funcţia de preşedinte al Composesoratului Bucova, pentru următorii zece ani, proprietarii de păduri şi-au dat întâlnire ieri pentru a stabili cine va conduce destinele asociaţiei de acum încolo.

Surprinzător, cele două tabere care se acuză de o vreme de tot felul de ilegalităţi, au ajuns la o înţelegere de moment. “L-am pus pe Ghiorghioni cu botul pe labe. Ne-am impus un consiliu interimar până în mai 2012, care va organiza alegerile. Vom încerca să găsim în această perioadă vinovaţii pentru datoria de peste 17 miliarde de lei vechi pe care o are composesoratul. Mai avem o datorie de 14 miliarde la bancă. E o victorie mare”, a declarat Romeo Răduţă.

Nepotul lui Ghiorghioni susţine că atmosfera a fost la fel de tensionată ca şi în luna ianuarie, când sediul asociaţiei a fost înconjurat de bodyguarzi, poliţişti şi jandarmi. “A venit cu peste 20 de bodyguarzi. Firma de pază a costat 43 de milioane de lei vechi, plătiţi de Ghiorghioni din banii composesoratului. Când le-am arătat celor de la pază hotărârea instanţei, s-au retras, atribuţiile lor fiind preluate de Poliţie, care a reuşit să gestioneze acest conflict”, a spus Răduţă.

Al doilea om în judeţ susţine că lucrurile nu au stat deloc aşa. “Nu a fost nimeni din sat cu furci şi topoare, Bucova e un sat de oameni deosebiţi, dar e sub presiunea unui grup care caută destabilizarea. Într-un fel s-a făcut linişte, deşi nu s-au organizat alegeri. Este o sentinţă care anulează Consiliul de Administraţie care a fost ales în 15 ianuarie şi, de comun acord, am hotărât să repunem în drepturi vechiul consiliu şi să organizăm alegeri la o dată ulterioară. Sper să fac într-un final alegeri în care fiecare proprietar de pădure să-şi poată exprima votul în funcţie de statutul acestei asociaţii”, a precizat Ionesie Ghiorghioni.

Alegerile au fost anulate deoarece acest grup a folosit un proces-verbal fals şi instanţa l-a luat în seamă. Eu ştiam că există un proces-verbal bine fundamentat. Din procesul-verbal care a fost luat în considerare reiese că nu au fost decât vreo 20 de oameni în sală, deşi a fost prezent tot satul”, Ionesie Ghiorghioni