Ion Vela: ,,Viaţa politică o urmăresc, dar sunt foarte decepţionat”

Politica românească este plină de exemple de specialişti din mediul universitar care au împletit activitatea didactică şi ştiinţifică cu cea de membru activ într-una dintre formaţiunile politice care se perindă în fruntea ţării. În Caraş-Severin, exemplul cel mai elocvent de universitar şi politician este fostul rector al Universităţii ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa, prof. univ. dr. Ion Vela. După tumultul anilor trecuţi, care au cuprins şi un mandat în Senatul României, rămâne o viaţă activă dedicată familiei şi pensionarilor cărăşeni.

,,În general mă ocup de problemele de casă, cu ce se preocupă un tânăr pensionar care mai ascultă cum creşte un ardei, o roşie, nu? E foarte greu atunci când eşti implicat în foarte multe activităţi deodată să te retragi şi să nu mai ai niciuna, deoarece eşti obişnuit să faci ceva. Şi m-am gândit ca pe lângă o mică afacere să mă ocup şi de anumite probleme, să zic aşa, de socializare. De exemplu, împreună cu soţia, organizăm lunar câte un bal al unui grup de pensionari şi prietenii lor… Nu mulţi, 80 – 100 -170, sau câte o excursie. Ultima excursie, luna trecută, a fost organizată de la Oraviţa la Anina“, a mărturisit în urmă cu câteva zile, pentru expressdebanat.ro, fostul senator de Caraş-Severin şi fost rector al Universităţii ,,Eftimie Murgu”, Ion Vela.

,,Viaţa politică o urmăresce, dar sunt foarte decepţionat” a mai spus Ion Vela, care a adăugat că în scandalurile care ne sunt prezentate în mass-media ,,dezinformarea este la bază; dezinformarea şi manipularea cetăţeanului“. Mai mult, în jignirile adresate la nivel înalt sunt derapaje în limbajul politic şi nu afectează doar imaginea unui anumit om, fie el Traian Băsescu sau Victor Ponta, ci imaginea funcţiei/instituţiei Preşedintelui României sau a Primului-ministru, consideră fostul politician de Caraş-Severin.

Din anii de nu aşa de demult

Ion Vela a fost senator PD în timpul primului său mandat de rector (2000 – 2004). În 2008 nu a mai candidat la un al treilea mandat la conducerea universităţii reşiţene, la care nici nu mai avea dreptul. În schimb, Ion Vela a ocupat funcţia nou-creată de preşedinte al Universităţii ,,Eftimie Murgu”, pe care a exercitat-o până în 2010. A fost atunci pensionat de Senatul universitar, întrucât depăşise vârsta de 65 de ani, iar postul de preşedinte s-a desfiinţat. Traseul politic a urmat o linie determinată de ofertele partidelor care l-au chemat în mijlocul lor: PD, PSD, Uniunea Democratică a Croaţilor şi PNG, în noiembrie 2008 candidând pentru un loc în Senat din partea acestei formaţiuni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/