Ion Tabugan sădește îndoiala pe drumul Caransebeș-Reșița. „Ce demersuri s-au făcut acolo?”

ion tabugan la prefectura

Copacii crescuți excesiv lângă carosabil pun în pericol viețile participanților la trafic pe drumul național care leagă Reșița de Caransebeș, în zona Păltiniș. Directorul Direcției Silvice a atras atenția, în recenta ședință de Colegiu Prefectural, că cineva trebuie să ia măsuri urgente, acolo fiind vorba despre terenuri private.

Copacii lăsați să crească în voia sorții creează probleme pe Drumul Național 58 Reșița-Caransebeș, în zona Păltiniș. Vizibilitatea este redusă, iar riscul de producere a unor accidente este ridicat.

„Legat de drumul național care vine de la Caransebeș la Reșița, după Păltiniș imediat sunt proprietățile private. Noi, Romsilva, am marcat și am tăiat acolo pe marginea drumului pentru siguranța cetățenilor în trafic. Ce demersuri s-au făcut acolo? Pentru că trei sferturi din coronamente sunt pe drum. Sunt proprietăți private și nu s-a putut face nimic.”, a atras atenția Ion Tabugan, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, în ședința de Colegiu Prefectural derulată săptămâna trecută.

Un răspuns, însă nu cel scontat, a venit din partea lui Ioan Boba, șeful Secției de Drumuri Naționale Caransebeș. „Am identificat proprietarii cu ajutorul Ocolului Silvic Păltiniș, i-am somat și le-am pus în vedere să facă tăierile de corecție. Din păcate, nu am avut niciun răspuns și nici nu avem legislație să luăm măsuri coercitive pe tema asta. Din păcate, pe legea drumurilor nu am ce să le fac. Zona de siguranță este 22 de metri, dar se întinde și peste proprietăți private. Ei sunt obligați în zona de siguranță să-și autorizeze eventuale construcții. De vegetație nu e specificat nimic. Până să se modifice Codul Silvic făceam noi tăierile de corecție. Pe Noul Cod Silvic nu mai avem voie.”, a explicat Ioan Boba.

ioan boba sdn caransebes

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De cealaltă parte, și Ion Tabugan a subliniat că Direcția Silvică nu este administrator, așa că nu poate interveni. „Garda Forestieră are soluția și organele care asigură circulația pe drumurile publice.”, a completat directorul.

Subprefectul Cristian Gâfu a întrebat cine este răspunzător în eventualitatea unui accident. În opinia șefului SDN Caransebeș, vina ar aparține proprietarilor. Aceștia se fac vinovați și de alte neplăceri, mai spune Boba: „Copacii sunt foarte aplecați peste drum, tot coronamentul. Pe lângă faptul că țin umezeală, se face tot timpul polei acolo. Nouă ne dă mult de lucru pădurea. Din păcate, proprietarii privați nu își asumă. De ani de zile încercăm să rezolvăm problema cu Păltinișul.”

Prefectul Ioan Dragomir a cerut lămurirea urgentă a problemei și stabilirea, conform legii, a celor care trebuie să intervină de urgență pentru a evita producerea unor tragedii.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/