Directorul Direcției Silvice Caraș-Severin îi ține o adevărată lecție de silvicultură liderului USR Caraș-Severin după ce acesta din urmă a sărit la gâtul ministrului Mediului, Tanczos Barna, despre care spunea că-și bate joc de România și că simulează interesul pentru protejarea pădurilor din parcurile naturale sau naționale ale Munților Banatului.
„Mă deranjează opinia unui neavenit complet în probleme de parcuri naționale, de silvicultură. Asta e o meserie care nu se prinde de pe Facebook, asta e o meserie cât o viață! Parcurile, indiferent de tipul lor, că sunt naturale sau naționale, au o zonare interioară, zona de protecție specială, acolo natura lucrează de capul ei, ca să spun așa. Sunt reglementate restricții tocmai ca să putem lăsa în urmă aceste păduri, să le vadă și generațiile următoare în dezvoltarea lor firească, fără influența omului. Restul zonelor sunt mai mult sau mai puțin restrictive. Domnul ministru dorește pe bună dreptate să se extindă această zonă integrală, de protecție absolută, dar în același timp să intre în armonie cu omul, cu comunitatea și necesitățile ei prin dezvoltarea turismului și prin a satisface nevoile oamenilor.”, a comentat Ion Tabugan.
Directorul Direcției Silvice admite că în prezent sunt anumite restricții excesive, că există zone în care s-ar putea dezvolta turismul fără ca mediul să aibă de suferit, dar că legislația actuală nu dă nicio șansă investițiilor de niciun fel. Mai mult decât atât, există interdicții chiar și pentru cei care își asigură supraviețuirea cu lemne de foc. „Doar un exemplu în acest sens, oamenii de la Ineleț. Oamenii de acolo au nevoie de lemn de foc și ei trebuie să aibă acces la lemnul de foc nerestricționat. La ora actuală e interzis total! Oamenii se încălzesc cu lemne de pe jos. De ce să nu dezvoltăm turismul în plin acord cu natura? În momentul de față sunt anumite restricții în defavoarea comunităților, fără a veni cu compensări bănești, nici de la comunitatea europeană, nici de la Guvern. Chiar pentru proprietarii de vegetație forestieră, în afara fondului forestier în cuprinsul parcului, e foarte dificil în a li se marca strict pentru nevoia de a se încălzi.”, a explicat șeful silvicultorilor cărășeni.
Tabugan, care e una din țintele preferate ale lui Andrei Plujar, susține că pădurile din Caraș-Severin sunt administrate în mod corect, că nu se taie iresponsabil și ilegal, iar asta o confirmă inclusiv specialiștii de peste hotare care au luat la pas pădurile virgine ale Banatului Montan. „În parcurile naționale din Caraș-Severin nu cântă drujbele din capul lui Plujar! Nu se taie în parcurile naționale! Avem păduri UNESCO, am fost verificați de reprezentanți din Anglia, în pădurile virgine nu am avut o obiecție și au mers până în vârful muntelui. Cu atât mai mult de când am venit eu! Dacă acest Plujar s-ar fi născut mai devreme, la modul în care gândește, nici nu se putea apropia de Brașov, orașul în care am făcut eu Facultatea de Silvicultură. El are o obsesie pentru mine deoarece e eclipsat total. Nepriceperea și nepregătirea în acest domeniu îl duc în derizoriu, se face de râs singur.”, a conchis Tabugan.
CITEȘTE ȘI:
Andrei Plujar, despre ministrul Mediului: „Își bate joc în continuare de România”
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

