Alianța electorală care s-a înființat la începutul acestei săptămâni a dat naștere unor suspiciuni pe scena politică, legate de o posibilă ,,fractură” a USL. Până ca schimbările să se producă, în cazul în care se vor face, Uniunea Social Democrată se înființează în fiecare județ.
În urma semnării protocolului de la nivel central, președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a precizat pentru Express de Banat că lucrurile își urmează cursul firesc în zilele următoare. Astfel că și în județ urmează să fie puse bazele alianței electorale prin care se dorește obținerea unui scor cât mai bun la alegerile europarlamentare.
,,Aștept cu nerăbdare să mă întorc în Caraș-Severin, să constituim USD, pentru că, în afara prieteniei care mă leagă de Ion Tabugan și Ioan Țundrea, cred că putem constitui o forță politică în județ, care să câștige alegerile europarlamentare și prezindențiale. Problemele Caraș-Severinului nu sunt însă forțele politice, sunt problemele economice pe care dacă aceste forțe politice nu le rezolvă s-au constituit degeaba. De aceea, ca și în cazul Catedralei Episcopale, eu cred că liderii politici pot să își dea mâna în continuare, pentru a rezolva problemele din Caraș-Severin, adică locuri de muncă, problemele din învățământ, din sănătate și, de ce nu, UCMR, despre care vă voi vorbi în zilele următoare”, a declarat Ion Mocioalcă, vicepreședinte al PSD.
În ciuda speculațiilor potrivit cărora USD ar miza pe Sorin Oprescu la alegerile prezidențiale, președintele filialei județene a Partidului Social Democrat susține că în ecuație apare, deocamdată, un singur candidat: cel propus prin protocolul cu USL.
Reamintim că la începutul acestei săptămâni, PSD, UNPR și PC, adică toate partidele din USL, dar fără Partidul Național Liberal, și-au dat acordul pentru înființarea unei noi alianțe pe scena politică din România: Uniunea Social Democrată.