Ion Mocioalcă: PSD ar putea intra în discuții cu PNL pentru noul guvern!

img 2137

Senatorul social-democrat de Caraș-Severin, unul dintre politicienii care „nu judecă niciodată cu ficatul”, recunoște că PNL și PSD ar putea asigura guvernarea în următorii trei ani.

Ion Mocioalcă a declarat pentru expressdebanat.ro că există o reticență evidentă în a se negocia cu un premier desemnat care nu are șanse să coaguleze o majoritate în jurul său. PSD și AUR, spune acesta, nu au respins de facto o discuție, dar e clar că nu vor susține un guvern condus de Dacian Cioloș și cu atât mai puțin un guvern minoritar al USR. Nici PNL nu va da girului unui guvern USR. Mocioalcă a remarcat în acest sens modul destul de arogant și de rece în care a fost primit Cioloș la sediul PNL de unde nu s-a ieșit nici măcar cu declarații de amabilitate. „Mie îmi este foarte clar că în acest moment Dacian Cioloș nu va putea să-și treacă guvernul prin Parlament, iar dacă va îndrăzni să vină cu miniștrii desemnați la audieri părerea mea e că va fi un fiasco și mai mare pentru USR. Trebuie să ne gândim deja la o altă nominalizare a președintelui Iohannis și atunci vom vedea cine cu cine stă la masă.”, a spus senatorul Mocioalcă.

Referitor la variantele posibile pentru formarea unei majorități parlamentare, social-democratul spune că nu există foarte multe. În primul rând există posibilitatea refacerii vechii alianțe PNL – USR – UDMR. Alinață ce s-ar reface în jurul PNL, cu premier liberal, dar altul decât Florin Cîțu. O a doua soluție implică obligatoriu negocierile cu PSD. „Cred că, pe un proiect mare de țară, gen revizuirea Constituției, cu republică parlamentară, gen reformă administrativă, și PSD ar putea intra în discuții cu PNL! Nu neapărat ar trebui să ne gândim la refacerea USL, ci la modalitatea în care România ar putea trece peste această criză pandemică, criză economică și chiar criză politică, de care PSD nu e vinovat, ci doar cei care au guvernat până acum.”, a explicat Ion Mocioalcă.

Parlamentarul PSD consideră că alegerile anticipate sunt foarte departe, că ar fi o soluție corectă dacă s-ar ajunge la un consens și că nominalizarea lui Cioloș nu a fost inspirată, ci poate doar o tragere de timp ca să se mai poată antama niște discuții între actorii politici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/