La ora la care se desfăşoară şedinţa de aşa-zisă evaluare a activităţii miniştrilor din Cabinetul Grindeanu, dinspre pesedişti ne parvin scenarii peste scenarii.
Unul dintre scenariile vehiculate este acela că Sorin Grindeanu nu îşi va da demisia din funcţia de prim-ministru, chiar dacă ar fi pus în faţa unei situaţii aparent fără ieşire: toţi miniştrii să-şi depună demisiile.
Înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, presa centrală informa pe surse că Sorin Grindeanu s-ar fi întâlnit azi la Palatul Victoria cu mai mulţi lideri judeţeni ai PSD. Aceştia i-ar fi transmis că îl susţin în continuare pe actualul premier.
Premierul Sorin Grindeanu, spun surse social-democrate, este pregătit să propună lideri PSD din teritoriu în fruntea ministerelor. Printre numele vehiculate este şi acela al lui Ion Mocioalcă, preşedintele Organizaţiei Judeţene Caraş-Severin a PSD.
Ca de obicei, deputatul Mocioalcă nu a ieşit în spaţiul public cu nimic concret în ce-l priveşte, în acest conflict dintre premierul Grindeanu şi lideri social-democraţi apropiaţi de preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Preşedintele PSD Caraş-Severin tocmai a distribuit pe contul său de facebook o postare a lui Victor Ponta, care cere pesediştilor să nu facă jocul lui Dragnea. Oricum, pentru ca Mocioalcă să ajungă ministru nu este suficient să fie agreat de premierul Sorin Grindeanu.
UPDATE, ora 22,05. Mocioalcă, exclus din PSD?
CEX-ul PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Sorin Grindeanu și excluderea sa din partid dacă nu va demisiona din funcția de premier. Totodată, s-a votat excluderea din PSD a celor care vor accepta eventuala propunere a lui Sorin Grindeanu de a face parte din noul său Cabinet. Aşadar, dacă Mocioalcă va accepta posibila propunere de ministru venită de la Grindeanu, actualul lider judeţean al PSD va fi exclus din partid! Dar excluderile din partid le decid organizaţiile locale din care fac parte respectivii membri PSD…