Ion Mocioalcă: Pensiile speciale și salariile nesimțite trebuie supraimpozitate!

Impozitarea pensiilor speciale și a salariilor nesimțite nu mai trebuie amânată, consideră senatorul Ion Mocioalcă. Parlamentarul cărășean anunță că pensiile care nu au la bază contributivitatea însumează în prezent aproximativ 12 miliarde de lei pe an.

„În termeni financiari, pensiile care nu au la bază contributivitatea însumează aproximativ 12 miliarde de lei pe an, adică exact valoarea veniturilor suplimentare care vor fi aduse la buget prin «Codul lui Ciucă»! Discutăm de o sumă consistentă, contrar celor spuse de unii liberali. Dincolo de sumă însă este profund inechitabil ca, în acest context economic dificil, beneficiarii acestor pensii speciale să nu fie solidari cu restul societății.”, spune Ion Mocioalcă.

Prin urmare, PSD susține supraimpozitarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale magistraților, care reprezintă sub 1% din valoarea totală a pensiilor care nu au la bază principiul contributivității. PSD a mai avut o astfel de inițiativă, iar în final legea a fost neconstituțională. CCR a arătat atunci că singurele pensii care nu pot fi modificate sunt cele ale magistraților – restul pot fi supraimpozitate.

Senatorul cărășean explică și de ce desființarea pensiilor speciale nu este o măsură aplicabilă: „Soluția desființării, propusă populist de USR, a fost deja declarată neconstituțională. A veni din nou cu această propunere neviabilă arată că intenția USR este de fapt de a-i proteja pe cei cu pensii speciale.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/