Congresul social-democrat, care a avut loc la acest final de săptămână, a adus o victorie pentru membrii din județ. Deși numărul delegaților din Caraș-Severin a fost mai mic, Ion Mocioalcă s-a impus în fața contracandidatului său din Timiș, Titu Bojin, la o diferență de aproape 100 de voturi.
Alegerile PSD din acest weekend au adus o funcție importantă pe linie politică pentru Caraș-Severin, cea de vicepreședinte regional. Deși județul a participat cu puțin peste 70 de delegați la Congres, candidatul social-democrat Ion Mocioalcă a avut parte și de sprijinul colegilor săi de partid din Arad, Hunedoara sau Timiș.
Pe lângă funcția de vicepreședinte regional, membrii social-democrați cărășeni au obținut și un număr important de reprezentanți în Consiliul Național al PSD. „Rezultatul obținut de filiala PSD Caraș-Severin este o victorie. Avem o reprezentare bună la nivel național, ceea ce transformă organizația într-una puternică”, a declarat primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu, care a participat la Congres.