Numele deputatului Ion Mocioalcă și cel al fostului ministru Mihai Fifor au fost folosite pentru intimidarea conducerii Poliției din Caraș-Severin, dar fără știrea acestora și fără vreo vinovăție a lor reținută de DIICOT în dosarul permiselor de portarmă obținute prin fapte de corupție.
Procurorii DIICOT au vorbit despre persoane importante, influente care ar fi beneficiat de serviciile grupului infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni la regimul armelor, iar strecurarea numelor lui Mocioalcă și Fifor în acest dosar i-a indus pe mulți în eroare, făcându-i să creadă că aceștia vor da explicații organelor de cercetare penală. Nu este însă deloc așa. Unul dintre învinuiți le-a rostit numele celor doi pentru a intimida conducerea IPJ Caraș-Severin. Nicio altă referire în acest dosar la Mocioalcă sau Fifor!
„Faptul că unele instituții de presă au anunțat că numele meu apare în acest dosar, fără să precizeze însă și că nu am nicio implicare, că nu mi se aduce vreo învinuire, mă determină să mă gândesc la un fake news. Felul în care au prezentat unii știrea a lăsat de înțeles că aș fi implicat în dosarul respectiv, ceea ce este complet fals”, a precizat secretarul general Pro România pentru expressdebanat.ro.