Bugetul României trebuie reechilibrat, iar pentru asta este nevoie de măsuri ferme. Una dintre ele se referă la firmele și persoanele care au obținut profituri excesive, spune senatorul Ion Mocioalcă.
„Guvernul Ciolacu e obligat să refacă echilibrul financiar, să readucă deficitul în parametri sustenabili, asumați în relația cu Comisia Europeană, după anii de derapaj grav ai guvernărilor Orban și Cîțu.”, spune senatorul cărășean. În viziunea PSD, cei cu venituri mici și medii trebuie protejați, iar cei cu venituri mai mari (inclusiv firmele care au obținut profituri excesive pe fondul instabilității economice și energetice) trebuie să manifeste solidaritate față de restul societății.
Pe acest temei se va construi și pachetul de măsuri al Guvernului menit să asigure reechilibrarea bugetului. Sunt mai multe scenarii luate în analiză la acest moment. Evaluarea încă nu s-a terminat, dar sunt câteva lucruri certe, pe care le anunță parlamentarul Ion Mocioalcă: