MOCIOALCĂ: „Brandul UCMR nu îl ia nimeni!”

Guvernul Ponta a făcut pași importanți în preluarea societății reșițene. După ce săptămâna trecută a aprobat transferul datoriilor de la ANAF la AAAS, acum urmează adoptarea unor măsuri prin care uzina să poată primi contracte fără licitații, direct de la Hidroelectrica.  

Deși liderii sindicali se arată îngrijorați de faptul că UCMR pierde personalitatea juridică, liderii politici care reprezintă județul la nivel central fac o serie de precizări prin care toți reșițenii să înțeleagă faptul că procedurile adoptate sunt în favoarea societății, a orașului, dar și a economiei locale și așa destul de instabilă.

În plus, vicepreședintele PSD la nivel regional, Ion Mocioalcă, susține faptul că UCMR va rămâne în continuare mândria locală a Reșiței. Asta, în contextul în care societatea a fost la un pas de închidere.

„Se putea pune lacătul peste brandul UCMR! Oricum, brandul nu îl ia nimeni, iar Hidro Serv va putea să le dea comenzi muncitorilor fără licitații, fiind, de fapt, mecanicul-șef al uzinei!”, a declarat Ion Mocioalcă pentru www.expressdebanat.ro .

Așadar, în urma deciziei Guvernului, datoriile de la AAAS vor ajunge la Ministerul Energiei, urmând ca acesta să declare apartenența UCMR de Hidro Serv, astfel încât Hidroelectrica să poată da comenzi fără ca societatea reșițeană să mai participe la licitații.

„Partea bună a lucrurilor este că toate hidrocentralele au termen de garanție, termen care se apropie de expirare și trebuie să se intervină pentru reabilitarea lor. Fără măsurile adoptate în prezent, toți banii ar fi mers în afara granițelor țării. Nu și-ar dori nimeni acest lucru! Cum societatea poate primi toate contractele, la UCMR ajung bani, iar oamenii vor avea de lucru. În contextul în care la Roșia Montană s-ar crea 800 de locuri de muncă, la Reșița, în primavară, ar fi din nou 1.600 de angajați, în situația în care acum cei mai mulți dintre ei sunt în șomaj tehnic. Practic, locurile de muncă ale oamenilor vor fi salvate!”, explică parlamentarul Ion Mocioalcă, președintele Comisiei de Ordine Publică și Apărare Națională din Camera Deputaților.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/