Ioana Hododi colecționează aur balcanic pentru Oțelu Roșu!

horodi ioana cs otelu rosu
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Sportiva legitimată la CS Oțelu Roșu a câștigat, pentru al doilea an la rând, titlul de campioană balcanică la volei pe plajă U22!

Componentă de bază a lotului național al României, Ioana Hododi a făcut și anul acesta o pereche perfectă cu Ioana Miu, de la CSU ASE București. Pe nisipul de la Chișinău, unde s-a desfășurat Campionatul Balcanic de beach volley Under 22, tricolorele s-au descurcat excelent la fileu, apărându-și titlul câștigat în urmă cu un an.

Ioana Hododi e bucureșteancă, dar e legitimată la CS Oțelu Roșu. De 2 ani locuiește în orașul de pe Valea Bistrei, pentru care pare să fi început a colecționa aur. Raul Oprișor este cel care a convins-o să lase capitala pentru un oraș care se chinuie să se reinventeze după prăbușirea siderurgiei. Primarul Grigore Goja are grijă de genunchii campioanei și a adus la Gura Jgheabului, pe terenul de antrenament, cel mai fin nisip care se poate pune pe un teren de beach volley. Un nisip special, de la Făget, efortul fiind însă răsplătit cu aur balcanic.

Trebuie spus că Ioana Hododi are grijă și de viitoarele voleibaliste ale orașului, ocupându-se de pregătirea celor mai mici sportive ale clubului.

Bucurie mare au adus în Oțelu Roșu și Cristian Savescu și Dean Nedici, medaliați cu bronz la Campionatul Național U16, turneu desfășurat weekendul trecut la Arad. Tot pe plajă! Ambii sportivi sunt descoperiți și crescuți de Raul Oprișor. Unul are buletin de Oțelu Roșu, celălalt, de Glimboca, dovadă a faptului că, acolo unde există pasiune și implicare, se găsesc încă destule talente.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

cs otelu rosu

Ar mai fi de adăugat că echipa masculină CS Oțelu Roșu e vicecampioana României la Under 18 – Liga 2. De fapt, băieții lui Oprișor ar fi meritat să poarte la gât medaliile de aur. Un paradox a făcut ca ei să aibă astăzi în palmares doar argintul.

„Noi am fost înscriși la Under 18. Eram obligați să avem 3 jucători de vârstă, noi am avut doar 2, am folosit 4 mai mici. Am câștigat toate meciurile, dar am fost penalizați cu 2 puncte pentru nerespectarea criteriilor de vârstă și așa am ajuns pe locul 2. E un paradox, am utilizat sportivi sub vârstă, mai tineri decât adversarii noștri, am câștigat toate meciurile, dar am ieșit pe locul doi. Tot noi am dat MVP-ul competiției și am obținut titlul pentru cel mai bun ridicător. Fără falsă modestie, noi ne-am cam obișnuit cu astfel de performanțe, cel puțin în ultimii 5 ani. Pentru noi aceste rezultate înseamnă normalitate, pentru că le-am avut an de an. E modul nostru de a răsplăti eforturile și susținerea domnului primar Goja și ale Consiliului Local.”, a spus Raul Oprișor, președinte – antrenor la CS Oțelu Roșu.

cs otelu

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/