Ioan Popa: „Toți devin specialiști pe subiecte pe care efectiv nu reușesc să le înțeleagă”

ioan popa

Primarul municipiului îi liniștește pe reșițeni și spune că lucrările efectuate la calea de rulare a tramvaiului de Porr Construct sunt executate corect, fiind supervizate de o firmă de experți externi, pentru ca, la final, totul să fie așa cum trebuie.

Într-o postare publică, primarul Ioan Popa spune că s-a ferit să intre în discuții contradictorii sau să vină cu lămuriri pentru fiecare informație falsă care este aruncată în mediul online cu referire la lucrările derulate la Reșița, considerând că ar fi un consum inutil de energie, pentru că „la noi toți devin specialiști pe subiecte pe care efectiv nu reușesc măcar să le înțeleagă”.

Edilul consideră că există însă oameni care nu vor altceva decât să creeze subiecte, să se erijeze în specialiști și caută să pună sub semnul îndoielii calitatea a tot ce se face în oraș.

„A nu se înțelege că suntem noi perfecți, că totul merge strună și că nu merităm să ni se atragă atenția sub nicio formă. Atunci când ai peste 30 de proiecte în derulare simultan, inevitabil apar și erori. Unele sunt semnalate de cetățeni, pe altele le remediem fără să apară în spațiul public. Încercăm să fim cât de deschiși cu putință față de orice sesizare. Există însă un segment de oameni care vor să creeze subiecte, se erijează în specialiști și caută să pună sub semnul îndoielii calitatea a tot ce se face în oraș. Doresc ei să se dea specialiști sau sunt împinși de cineva din spate? Cred că și, și. Le-am spus de mai multe ori «colegilor» de la PSD că ar fi bine să se liniștească. Nu au nici credibilitatea, nici căderea morală să intervină pe subiecte pe care de cele mai multe ori le tratează superficial, cu unica intenție de a câștiga puncte politic. Are și opoziția rolul ei, dar maimuțăreala asta online de pe tot felul de profile false, sau cu tot felul de persoane dubioase scoase în față, depășește puterea mea de înțelegere.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Legat de lucrările de reintroducere a tramvaiului în oraș, executate de austriecii de la Porr Construct, edilul explică că acestea sunt supervizate de o firmă de experți externi ce are desemnați diriginți de șantier pe fiecare specialitate, iar pentru fiecare etapă de lucru se fac zeci de ședințe, se caută soluții la problemele din teren pentru ca la final totul să iasă așa cum trebuie.

„A apărut acum câteva zile un filmuleț în care o persoană explica, vezi Doamne, cum nimic din ce face firma PORR nu este bine. Pentru că acel video a adunat multe vizualizări și reacții de tot felul, i-am rugat pe specialiștii care lucrează în teren să vină cu lămuriri. Ar fi păcat ca munca unor oameni serioși să fie decredibilizată prin aberațiile unor «ingineri» de ocazie. Precizez că toate lucrările executate de PORR sunt supervizate de o firmă de experți externi ce are desemnați diriginți de șantier pe fiecare specialitate. Asta pe lângă colegii mei din Primărie responsabili de acest proiect. Pentru fiecare etapă de lucru se fac zeci de ședințe și discuții, iar pentru toate problemele din teren o mulțime de oameni specializați caută soluții.”, a conchis edilul.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/