Ioan Popa, invidiat de Felix Borcean! „M-am obișnuit să spun adevărul, nu baliverne!”

Edilul municipiului de pe Timiș și Sebeș face declarații surprinzătoare la adresa primarului Reșiței și a oamenilor alături de care Borcean face echipă în Primăria Caransebeș.

Felix Borcean își dojenește propriii angajați! Primarul Caransebeșului recunoaște că nu este mulțumit de felul în care se mișcă lucrurile în cadrul Departamentului Programe și Proiecte Europene, precizând că și-ar dori ca activitatea celor care lucrează aici să fie mult mai vizibilă, în special pe latura infrastructurii școlare, acolo unde Caransebeșul a realizat lucrări mai mult din bugetul loc.

Borcean recunoaște că, atunci când vine vorba despre școli, este invidios pe administrația reșițeană, care, într-un timp relativ scurt, a reușit, cu bani europeni, să reabiliteze și să modernizeze aproape toate unitățile de învățământ din oraș.

De altfel, edilul a mai arătat că, în afara celor două proiecte implementate greoi – reabilitarea Vilei Popov și punerea în valoare a ruinelor din Centrul Civic – la Caransebeș nu mai există alte proiecte pe fonduri europene.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Tot timpul o să recunosc că sunt puțin invidios pe Reșița, pe ce au reușit cei de aici să facă în privința școlilor. Și trag un semnal de alarmă celor de la Proiecte Europene să nu se mai laude cu proiectele acestea (cele pentru spital – n.r.), care oricum erau câștigate, și să ne concentrăm pe ceva, să vedem o schimbare în oraș. Să pot să mă plimb prin oraș și să spun, uite, acesta este făcut pe fonduri europene. Acum dacă merg în Caransebeș nu am niciun obiectiv, în afară de Vila Popov, care-i ascunsă în pădure, și ruinele care nu sunt începute și care sunt proiectele câștigate pe fonduri europene. În rest, nu am niciun alt obiectiv despre care să spun, domnule, asta este făcut de departamentul meu de la Fonduri Europene. Nu există! Asta este nemulțumirea mea!”, a declarat Felix Borcean, în cadrul interviului Express de Banat Live.

Borcean spune că își dorește să vadă școli renovate din fonduri europene, și nu doar din bugetul local, pentru ca banii caransebeșenilor să fie alocați spre alte investiții necesare.

„Am câștigat mulți bani acum și multă finanțare pentru spital. E ceva care a câștigat orice comunitate care a depus proiecte în acest sens. Și am puterea să recunosc și lucrul acesta, nu e nimic ieșit din comun, acesta este adevărul! Și m-am obișnuit să spun adevărul, nu baliverne. Și nu e o surpriză că am câștigat aceste proiecte. Bine că avem spital și că am adus niște bani în Caransebeș, sub orice formă sunt ei! Dar, repet, vreau să văd școli renovate pe fonduri europene, nu doar pe bugetul local, așa cum s-a întâmplat și cu «Traian Doda», cu Colegiul Național «C.D. Loga», pentru că asemenea investiții costă foarte mulți bani, de ordinul milioanelor de lei, pe care i-am putea translata pe alte obiective, și atunci lumea va fi mulțumită. Oamenii vor avea un ambient plăcut în cartier, un loc de joacă, pubele de gunoi amenajate, practic, va fi o plăcere să locuiască și să se plimbe într-un astfel de cartier. Și pe axa aceasta aș vrea să canalizez fondurile în următorii ani. Așa cum vom putea!”, a concluzionat primarul Caransebeșului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/