Invitație la spectacol! 95 de liceeni lugojeni la Opera din Timișoara

opera lugoj

Opera Națională Română din Timișoara va găzdui miercuri, 13 aprilie, de la ora 19.00, două spectacole. Primul este baletul într-un act „Șeherezada”, de Rimski Korsakov (după povestirile din „1001 de nopți”), iar al doilea, opera comică într-un act „Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini. Conducerea muzicală a ambelor spectacole aparține lui Ciprian Teodorașcu.

De remarcat că, în opera lui Puccini, rolul principal (Gianni Schicchi) aparține baritonului lugojean Dan Patacă. La eveniment vor participa și 95 de elevi din ciclul gimnazial și liceal de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, însoțiți de profesorii Simona Avram, Andreea Cliciovan, Elvira Mîțu și Mirela Dinu.

„Sunt activități extracurriculare de parteneriat cu Opera Națională din Timișoara, reluate după perioada de întrerupere, cauzată de pandemie. Mulțumim domnului Cristian Rudik, susținător al proiectului, care a înlesnit această relație cu instituția pe care o conduce, relație pe care o dorim transformată într-un parteneriat de durată. Consider combinația celor două reprezentații drept o excelentă introducere în muzica de operă pentru elevii noștri”, ne-a declarat profesoara Simona Avram, organizatoarea deplasării la Opera din Timișoara.

Drumul la Timișoara se va face cu două autocare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/