Invitație la dezbatere: păstrăm sau demolăm funicularul?

Administrația locală îi așteaptă pe reșițeni astăzi, la sediul Primăriei, pentru a lua parte la dezbaterea privind funicularul de calcar al orașului.

Acțiunea are loc de la ora 14.00. De asemenea, cei care au propuneri le pot transmite în format electronic la adresa de e-mail resita@primariaresita.ro sau le pot depune, în scris, la Centrul de Informare şi Relaţii cu publicul.

Totodată, cetăţenii sunt invitaţi să-şi exprime opinia pe tema supusă dezbaterii completând un chestionar, care se găseşte la Centrul de Informare şi Relaţii cu publicul, camera nr. 1, parter, Corpul I al Primăriei Municipiului Reşiţa, P-ţa 1 Decembrie 1918 nr. 1A, dar şi electronic pe pagina de Internet www.primariaresita.ro. Termenul limită de răspuns este 18 ianuarie 2015, ora 12:00.

FOTO: Ciprian Floare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/