Investitori şi locuri de muncă mai bine plătite în Caraș-Severin!

hurduzeu candideaza pentru un nou mandat de presedinte al consiliului judetean caras-severin

Deputatul Silviu Hurduzeu, candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, are un plan economic pentru renaşterea judeţului bazat pe reindustrializare, turism şi agricultură!

Ziua Internaţională a Muncii, cea mai importantă sărbătoare a socialiştilor din toate colţurile lumii, a fost prilejul perfect pentru Silviu Hurduzeu să dezvăluie alte obiective ale mandatului său de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Asta, dacă în 9 iunie cărășenii îi vor acorda votul și  încrederea pentru a conduce cea mai importantă instituție din județ și vor considera că e mult mai potrivit în această poziție decât liberalul Romeo Dunca.

„Următorii patru ani, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean, preocuparea principală va fi atragerea investitorilor şi crearea de oportunităţi pentru locuri de muncă mai bine plătite. Renaşterea judeţului se face printr-un plan economic bazat pe trei piloni: reindustrializare, turism şi agricultură. Pentru toate, avem nevoie însă să punem la punct infrastructura.”, a spus Hurduzeu.

Social-democratul, parlamentar de Caraș-Severin, a vorbit totodată și despre politica PSD privitoare la piața forței de muncă: „Partidul Social Democrat a făcut eforturi consistente pentru a îmbunătăţi situaţia celor care muncesc în România. Pentru cine nu ştie, în anul 2012, salariul minim pe economie era de 750 de lei brut, iar salariul mediu brut era de 2.117 lei. În acest moment, salariul minim pe economie este 3.300 de lei şi se discută să se ajungă la 3.700 de lei, iar salariul mediu brut a fost de 7.990 de lei în februarie 2024. Sunt progrese cuantificabile, iar PSD a fost, fără îndoială, motorul acestui avans semnificativ.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/