Investițiile nemțești, pe locul doi în Timiș. Firmele germane au peste 50.000 de angajați în județ

Aproape 770 de societăți comerciale cu capital integral german au fost înregistrate, la sfârșitul lunii august, în Timiș, potrivit Oficiului Registrului Comerțului. Investițiile germane ocupă astfel locul al doilea ca număr, în județ, a anunțat prefectul Liliana Oneț. 

Cifrele au fost enunțate de prefectul de Timiș în cadrul Comisiei Mixte Guvernamentale Româno-Germane pentru problemele etnicilor germani din România.

„La sfârșitul lunii august 2020, la Oficiul Registrului Comerțului în județul Timiș erau înregistrate 768 societăți comerciale cu capital integral german, investițiile germane ocupând astfel locul al doilea ca număr. Societățile comerciale germane din județul Timiș au creat un număr mare de locuri de muncă, în prezent acestea având peste 50.000 de angajați, inclusiv în domenii de vârf, tehnologia informațiilor, inovare și cercetare dezvoltare”, a declarat Oneț în cadrul videoconferinței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În cadrul evenimentului a mai fost abordată tema colaborării în domeniul cultural și de la nivelul administrației publice. În ceea ce privește educația, prefectul a spus că „în Timiș se asigură posibilitatea studierii în limba germană, de la grădiniță până la studiile universitare”.

Tot luni a fost semnat un protocol comun de către secretarul de stat pentru Afaceri Europene din cadrul MAE, Iulia Matei, și Însărcinatul Guvernului Federal pentru problemele imigranților de origine germană și minorități naționale, Bernd Fabritius.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/