Investițiile în educație continuă! Reabilitare energetică, leduri și lift într-un liceu din Reșița

Proiectele Primăriei Reșița au ca țintă o nouă unitate de învățământ din oraș, care va fi reabilitată energetic din fonduri europene. Contractul de finanțare a fost deja semnat.

Primarul Nelu Popa a semnat ieri contractul de finanțare, împreună cu directorul ADR Vest, Sorin Maxim, pentru lucrări care vizează Colegiul Național „Diaconovici Tietz”. Sunt programate intervenții ample pentru eficientizarea energetică a unității de învățământ de pe strada Mihai Viteazu nr. 34, corpurile C1 (regim de înălțime D+P+2E) și C2 (P+2E). Vor fi izolați termic pereții exteriori, podul, planșeul peste subsol și soclul, se va monta tâmplărie din PVC cu geam termopan, va fi instalat un lift și vor fi înlocuite corpurile de iluminat cu unele de tip LED.

Valoarea totală a investiției este de 5.661.058,78 lei, din care 4.705.053,96 lei finanțare nerambursabilă, asigurată prin Regio POR 2014-2020 – apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (#SUERD).

Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/