Investiții! Rețelele de apă ale Lugojului, dotate cu senzori de detectare a pierderilor

apometre stradale

Primăria Lugoj a demarat un proiect-pilot de detectare a pierderilor de apă prin mijloace electronice, de pe rețelele vechi din municipiu. Scopul este identificarea mai eficientă a avariilor. La sfârșitul lunii va avea loc analiza rezultatelor programului de testare.

„După cum se știe, pierderile de apă sunt extrem de ridicate în rețelele noastre de alimentare de pe raza orașului. O soluție până reușim să racordăm toți consumatorii la rețeaua nouă ar fi să depistăm mai eficient pierderile de pe rețea, dar întâmpinăm dificultăți în găsirea avariilor așa-zis ascunse. Este o diferență foarte mare între cantitatea de apă facturată și cea consumată. Am găsit o firmă specializată din București, care montează senzori de detecție pe țevi și care ajută la localizarea mai bună a avariilor. Au venit la noi și au montat, pentru început câțiva senzori în cartierul de blocuri Cotu-Mic, unde avem niște pierderi care nu au fost încă găsite. Senzorii sunt puși de câteva săptămâni și urmează în zilele următoare să vină cei care le-au montat să vedem cum funcționează sistemul. Dacă rezultatele sunt cele pretinse, atunci vom încerca să accesăm fonduri europene să montăm astfel de senzori în tot orașul.”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului. Echipamentele de testare au fost montate gratuit.

Utilaje pentru apă-canal și curățenie

Primăria Lugoj a anunțat că pregătește lansarea licitației pentru achiziția de utilaje, pentru serviciile de apă-canal, salubritate, spații verzi și întreținerea iluminatului public. Documentațiile sunt aproape finalizate, demararea licitației fiind programată pentru luna august.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Nu vom putea îmbunătății serviciile de salubritate, întreținere domeniul public, iluminat stradal, intervențiile la avarii și lucrările de montare a branșamentelor fără o dotare corespunzătoare. La fel este și în cazul transportului public. La ora actuală nu avem utilaje cu ce să lucrăm, nu avem nimic pentru curățenie, pentru apă-canal. Nu putem face față nevoilor orașului doar cu muncă manuală și cu câțiva oameni. Avem în vedere să achiziționăm două mașini pentru maturat stradal, o cisternă, o mașină echipată pentru vidanjare și deblocarea conductelor de canalizare, patru tractoare pentru spații verzi, două excavatoare mari, două excavatoare mici, două camioane de transportat diferite materiale, balast sau pământ, două mașini cu braț hidraulic cu nacelă de intervenții la înălțime pentru stâlpii de iluminat public și dacă vom reuși cinci microbuze electrice sau hibrid.”, a explicat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Cea mai mare parte a utilajelor vor ajunge la Lugoj cel mai probabil anul viitor.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/