Investiții pentru tineri la Constantin Daicoviciu

lucrari teren sintetic

După ce anul trecut primarul Daniel Boambeș inaugura o bază de agrement la Prisaca, acesta anunță acum noi investiții pentru tinerii din comuna Constantin Daicoviciu.

Alte două terenuri sintetice de sport se vor construi în comuna condusă de Daniel Boambeș, după cele de la Căvăran și Mâtnicu Mare. Se lucrează în prezent la cel din Maciova, iar în următoarele săptămâni vor începe lucrările și la Prisaca. Viitorul teren de la Prisaca va fi construit lângă baza de agrement inaugurată anul trecut cu fonduri europene de administrația locală din Constantin Daicoviciu.

„Recent, am terminat licitația pentru un nou teren sintetic la Prisaca. Va fi cel de-al IV-lea teren sintetic în comună. Avem două făcute până acum, unul la Mâtnicu Mare și unul la Căvăran.  Se lucrează acum la cel de la Maciova, unde s-a băgat balastru pentru pregătirea structurii terasamentului, iar la Prisaca,  terenul se va face lângă baza de agreement inaugurată anul trecut. Va fi un teren pentru minifotbal, la care am terminat licitația, am semnat contractual de lucrări și vom demara de săptămâna viitoare procedurile la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru emiterea ordinului de începere.”, ne-a spus primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

FOTO: Lucrări teren sintetic localitatea Maciova.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/