Investiții, pe bani europeni, pentru elevii din comuna Gârnic

scoala garnic

Peste două milioane de lei a accesat Primăria Gârnic, pentru dotarea și modernizarea școlilor din comună.

Primăria Gârnic urmează să scoată la licitație execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a școlii gimnaziale din Padina Matei. Este doar o chestiune de timp, până când se va trece de la vorbe la fapte, spune primarul Nicolae Tismănariu. Lucrările sunt posibile grație unei finanțări europene obținută de administrația din Gârnic pentru unitatea de învățământ din Padina Matei.

„Ne mai lipsește un aviz, după care suntem pregătiți să scoatem la licitație investiția.Va fi o reparație capitală la școala din Padina Matei. Investiția se face prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vorbim de o finanțare de două milioane de lei, pe care am accesat-o noi pentru unitatea de învățământ”, ne-a declarat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu.

Un alt proiect aflat în curs de implementare, și tot cu fonduri europene, are în vedere dotarea unităților de învățământ cu materiale didactice și echipamente IT. „În curs de implementare suntem și cu proiectul legat de dotarea cu materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din comună. Și pentru acest proiect am obținut o finanțare europeană, de aproximativ 181.000 de lei, și tot prin PNRR”, a adăugat Tismănariu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/