Caransebeşul va avea campusul şcolar dorit!

Proiectul campusului preuniversitar de la Liceul „C.D. Loga” va fi continuat în oraşul de pe Timiş şi Sebeş. Deşi o parte dintre lucrări au fost realizate în urmă cu câţiva ani, iar ulterior sistate, administraţia locală ia măsurile necesare pentru dezvoltarea investiţiei.

Lucrările de amenajare a campusului preuniversitar „C.D.Loga” iau amploare în oraşul gugulanilor. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, în prezent se efectuează lucrări de demolare a unor construcţii din apropierea Seminarului Teologic „Ioan Popasu”. Este vorba de 2.500 metri pătraţi casă şi grădină din proprietatea privată a municipiului Caransebeş. Pe acel spaţiu va fi construit un internat şi un complex de zece apartamente şi garsoniere pentru profesori. Şi pentru că proiectul prevede şi o cantină, şi o sală de sport cu două terenuri, consilierii locali au hotărât să achiziţioneze încă o suprafaţă de teren din zonă.

Deoarece speranţa moare ultima, încă sperăm că în municipiul Caransebeş campusul preuniversitar de la Liceul C.D. Loga va fi continuat ca investiţie, existând aceste premise în anul 2014 şi în viitor. Pentru a acoperi întregul necesar de teren în vederea dezvoltării campusului, primăria a alocat de la bugetul local o sumă pentru achiziţionarea terenului de la un vecin a cărui grădină se învecinează cu proiectul. Este vorba de o suprafaţă de 235 metri pătraţi ce va fi obţinută prin dezmembrare dintr-un teren cu o suprafaţă totală de peste 1.100 metri pătraţi. Îi mulţumesc pe această cale cetăţeanului care a avut disponibilitatea să înţeleagă importanţa proiectului”, a declarat pentru Express de Banat, edilul-şef Marcel Vela.

Conform devizului general, aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, valoarea totală a investiţiei va ajunge la aproximativ 14.000.000 lei şi se va întinde pe o durată mai lungă de lucru.

FOTO: commons.wikimedia.org 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/