Edilul-şef al oraşului-staţiune de pe Valea Cernei continuă să implementeze proiecte de mare anvergură, de zeci de milioane de euro, prin care Băile Herculane îşi pot recupera faima de altădată.
Aquaparcul Therme Herculi, de pe Platoul Coronini, este doar cea mai importantă investiţie din Herculane şi din întreg turismul din Caraş-Severin în 2012. Primarul Nicuşor Vasilescu a obţinut finanţare pentru mai multe proiecte de mare anvergură care să dea un alt aer staţiunii şi care să aducă mai mulţi turişti. Numai aquaparcul, cel mai modern din ţară, funcţional pe toată durata anului, va duce, potrivit estimărilor, la dublarea numărului de turişti. “Aquaparcul este cea mai importantă investiţie, dar mai sunt şi altele. Am siguranţa că, din martie, Băile Herculane vor semăna cu un imens şantier. Sunt în faza de licitaţii şi alte lucrări, în principal legate de infrastructură. Vorbesc de investiţii de 25 de milioane de euro”, a spus Vasilescu.
Pe lângă drumuri, alei şi parcuri, va suferi o transformare radicală şi cinematograful. “Acesta va deveni centru multicultural. Vom avea o sală ultramodernă, probabil va fi unicul cinematograf modern din judet“,a mai spus primarul din Băile Herculane.