Investiții de 6 milioane la Poiana Mărului, locul unde se respiră cel mai curat aer din lume!

Toate străzile vor fi reabilitate la Poiana Mărului. Proiectul se află în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului.

Primăria comunei Zăvoi a câștigat contractul de finanțare în valoare de 6 milioane de lei pentru reabilitarea a 6,4 km de drumuri din Poiana Mărului, zonă turistică în dezvoltare. Dacă toate procedurile vor continua conform graficului, în luna mai vor începe lucrările, ne precizează primarul Doru Cîrdei:

Ne dorim dezvoltarea turistică a zonei Poiana Mărului, cândva stațiune turistică, datorită peisajului pitoresc dominat de păduri de conifere şi foioase, răspândite între Muntele Mic Nedeia şi Vârful Pietrii. Am obținut finanțarea pentru reabilitarea drumurilor, unele dintre ele nicodată asfaltate și ne apucăm de lucrări imediat ce firma câștigătoare semnează contractul de execuție”, ne-a precizat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei.

Menționăm că și drumul dintre Zăvoi și Poiana Mărului a fost reabilitat anul trecut în proporție de 80 % de către Consiliul Județean Caraș-Severin.

Din fonduri de la bugetul local au fost asfaltați într-o primă fază 1,2 km de drumuri în satul aparținător Măru, iar în faza a doua, din bugetul pe acest an, se va asfalta și diferența de 1,2 km de străzi și se se vor amenaja rigolele pentru scurgerea apei pluviale, toată investiția ridicându-se la 450.000 de lei.

Și tot din bugetul local se vor pava în acest an trotuarele din comună, o acțiune care s-a întins pe mai mulți ani, în funcție de fondurile disponibile la buget, lungimea trotuarelor fiind de 1,6 km, iar întreaga investiție ridicându-se la 460.000 de lei, ne-a mai precizat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/