Spitalul Județean Timișoara se dezvoltă cu bani europeni. Au fost depuse două proiecte de investiții de aproximativ 10 milioane de euro.
Unul dintre proiecte vizează modernizarea zonei de Ambulatoriu.
„Esențiale pentru o funcționare optimă și acordate la capacitatea de creștere a calității serviciului medical, ambele proiecte depuse de echipa coordonată de ș.l. dr. Andreea Rață rescriu capitole importante în activitatea spitalului, respectiv Ambulatoriul integrat și cel al Infecțiilor asociate asistenței medicale”, au transmis reprezentanții spitalului.
Ecografe pentru specialități precum cardiologie, chirurgie vasculară, chirurgie generală și gastroenterologie, mamograf cu termosinteză (aparatură care va restarta programul național de screening în cancerul de sân) și computer tomograf, fac parte din dotarea de excepție pe care spitalul o va pune la dispoziția medicilor cu activitate integrată în Ambulatoriu.
„O componentă dedicată exclusiv asistenței medicale pentru studenți și sportivi reface relația medicilor SCJUT cu acest segment de tradiție în medicina timișoreană. Disciplinele sportive vor avea un partener performant în Ambulatoriul de specialitate și prin intermediul echipamentului de testare neuromotor, stație de testare efort și metabolic și unitate pentru ORL”, mai aflăm de la unitatea sanitară.
Bugetul total atras pentru activitatea Ambulatoriului este de 2,7 milioane de euro, la care se adaugă contribuția Consiliului Județean Timiș de 1,3 milioane de lei.
Cel de-al doilea proiect are ca obiectiv reducerea riscului de infecții nosocomiale cu ajutorul unor echipamente și materiale exclusiv destinate activității medicale din cel mai mare spital din vestul țării. Va fi pus la punct un sistem integrat de control microbiologic al aerului în clădirea Casa Austria, vor fi dotate stațiile de sterilizare a blocurilor operatorii și a secțiilor cu risc crescut cu aparatură pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor și cu echipament de sterilizare și protecție pentru asigurarea asepsiei, se va dota Laboratorul de microbiologie cu o linie automată de microbiologie de ultimă generație pentru identificarea microorganismelor și efectuarea antibiogramelor.
„Vrem să eliminăm zonele vulnerabile infecțiilor asociate asistenței medicale în spital. Eradicarea acestora este de dorit, e adevarat, însă pentru asta trebuie să începem de undeva. Inițiativa noastră va reuși o monitorizare a tendințelor pe scala infecțiilor nosocomiale, inclusiv apariția focarelor epidemice, respectiv prevenirea lor. În spital avem activitate extrem de susținută deoarece tratăm patologii complexe din toate județele limitrofe Timișului”, a declarat managerul Spitalului Județean Timișoara, dr. Sorin Barac.
Tot pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale spitalul va achiziționa sterilizatoare cu aburi, sistem de trasabilitate a sterilizării, roboți de igienizare, purificatoare de aer UV, sisteme profesionale de curățenie, de neutralizare materiale contaminate, sisteme automate de nebulizare.
Bugetul total destinat acestui proiect este de aproximativ 6 milioane de euro.