INVESTIȚII. 730 de milioane de euro din fonduri UE. 60 de milioane doar pentru deșeuri!

Proiectul derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin începe să prindă contur la ieșirea din oraș spre Lupac.

Proiectul Sistem integrat de management al deșeurilor este în plină derulare, după ce toate gropile de gunoi neconforme din județ s-au închis recent. Oficialii județeni explică faptul că viitorul deponeu va servi locuitorilor din tot Caraș-Severinul și poate din toată regiunea. Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, s-a deplasat astăzi pe teren pentru a analiza stadiul lucrărilor.

„Suntem pe locul principalului amplasament din proiectul de gestionare integrată a deșeurilor din Caraș-Severin. Este locul unde vor fi stațiile de sortare și de compostare a deșeurilor aici lângă Reșița, lângă Lupac. De fapt, asistați la un volum de lucrări important. Am escavat sute de mii de mc aici ca să reușim să gestionăm deșeurile în condiții moderne care se bazează pe legislația europeană, care sunt impuse de legislația europeană și observați că nu este întâmplător volumul de lucrări de circa 60 de milioane de euro care se întâmplă aici. Vor mai fi 3 stații de sortare intermediară la Pojejena, la Bozovici și la Oțelu Roșu, dar efectiv lucrările importante se derulează pe acest platou, lângă Lupac unde vom depozita toate deșeurile din tot județul și eu cred că și din județele limitrofe. Este o lucrare care presupune un volum de lucru foarte mare. Este o secvență, practic, de 60 de milioane de euro din cele peste 730 de milioane de euro pe care Consiliul Județean le desfășoară în acest moment din fonduri europene. Inclusiv scrisorile pe care le-am trimis în Caraș-Severin sunt cu finanțare europeană și au fost impuse de acest program pe care îl desfășurăm aici, nu am plătit nimic din fondurile Consiliul Județean, a spus astăzi Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648862711350″]

Forul de la județ se ocupă de lucruri serioase!

Liderul de la Palatul Administrativ a ținut să mai facă o serie de precizări legate de seriozitatea instituției pe care o conduce.

„Acest volum mare de lucrări este cel care definește această secvență de 60 de milioane de euro din finanțările pe care Consiliul Județean le-a obținut de la Uniunea Europeană. Asistăm în această perioadă  la fel de fel de gâlcevi politice, scandaluri pe televiziuni, dar în realitate administrația înseamnă ce vedeți aici. Înseamnă să desfășori o activitate care să fie în folosul comunităților, nu să te cerți în permanență la televizor. Și spun acest lucru pentru anumiți indivizi politici care nu înțeleg ce înseamnă Consiliul Județean și, mai mult, își permit să denigreze activitatea de 730 de milioane de euro pe care Consiliul Județean o oferă în fapt comunităților din Caraș-Severin, concetățenilor noștri”, a subliniat Frunzăverde.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648862760310″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/