Administrația locală este pornită în acest an să acopere cât de mult se poate din nevoile ridicate de cetățeni. De data aceasta, în vizor au intrat locuințele pentru tineri, investiție care nu s-a aflat până acum pe agenda autorităților locale. Primul bloc ANL va fi ridicat în picioare cât de curând.
Primăria ar trebui să aibă la dispoziție locuințe care să vină în sprijinul tinerilor căsătoriți, lucru care este cunoscut bine și de autoritățile locale. Tocmai de aceea, după zeci de ani în care nu a existat nicio inițiativă de construire a vreunui imobil de locuințe, Bocșa se pregătește să intre în rândul orașelor care investesc în blocuri ANL.
„Eu am susținut încă de la începutul mandatului meu faptul că patrimoniul orașului Bocșa ar trebui reîntregit, iar primăria ar trebui să aibă la dispoziție locuințe prin care să vină în sprijinul tinerilor căsătoriți. În acest sens, Consiliul Local și Primăria Bocșa au inițiat un studiu de fezabilitate pentru construirea unui bloc ANL”, a explicat primarul Eugen Cismăneanțu.
Imobilul ANL va pune la dispoziția bocșenilor un număr de 24 de apartamente. Studiul de fezabilitate a fost deja depus, iar oficialii locali speră ca în cel mai scurt timp proiectul să intre în finanțare. Odată parcurși acești pași, lucrările de construcție vor putea fi demarate fără probleme.
„S-a depus un studiu de fezabilitate la Ministerul Dezvotării Regionale. Sperăm ca în perioada următoare să intre la finanțare și orașul nostru să beneficieze de un bloc ANL”, a mai menționat edilul-șef.
Această inițiativă este primită cu brațele deschise de către comunitatea locală, pentru că locuințele pentru tineri reprezintă o reală problemă la nivel de oraș. Mai mult decât atât, investiția este prima de acest fel și chiar dacă a venit mai târziu, din cauza lipsei de interes și inițiativă de până acum, va deservi zeci de familii tinere din Bocșa.
„Nu știu de ce fosta administrație nu a optat pentru o asemenea construcție, benefică pentru populație și pentru cetățenii orașului. Noi, actuala administrație, punem accent pe acest lucru și în acest sens am inițiat acest studiu pentru un bloc ANL. În condițiile în care se va putea depune documentație pentru un al doilea bloc vom face și acest lucru”, a mai explicat Eugen Cismăneanțu.
Daca realizeaza proiectul cu acelasi succes cu care a realizat tot ce “a promis” in campania electorala….tinerii casatoriti :Luati-va adio de la locuinte…:))))…”Vorba lunga,saracia omului!!!!”
Nu va suparati Dom’Primar! Blocurile parasite de la piata romana nu le-ati observat???? de ce sa “construim” altele cand acelea pica??? De ce nu le renovati si sa le transformati in locuinte??? Sau la cat cunoasteti Bocsa de mult nici nu stiti despre ce vorbesc…