Investiție de peste 300.000 de lei pentru unitățile de învățământ din Naidăș

dotari scoli laboratoare informatica
Stiri Timisoara si Resita Muzeul Banatului Montan mbmr 1000x100

Primăria Naidăș are în implementare un proiect la finalul căruia condițiile de studiu pentru elevii din comună vor fi mult îmbunătățite.

Este vorba despre un proiect cu finanțare europeană, derulat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, privind „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din comună”.

Acest proiect, depus în cadrul apelului competitiv pentru dotarea unităților de învățământ, marchează un pas semnificativ în modernizarea și îmbunătățirea calității educației în comuna
Naidăș.

Înțeleg profund rolul esențial al educației în dezvoltarea și prosperitatea comunității noastre. Educația este fundamentul pe care construim viitorul, iar investițiile în acest domeniu reprezintă investiții în viitorul copiilor noștri și în bunăstarea întregii comunități. Prin acest proiect, ne propunem să dotăm unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe din comună cu mobilier modern, materiale didactice de ultimă generație, care să răspundă nevoilor educaționale actuale și viitoare. Este o inițiativă necesară, care ne permite să oferim copiilor din comună cele mai bune condiții de educație”, spune Marius Pohanka, primarul comunei Naidăș.

Proiectul nu se limitează doar la dotarea cu mobilier și materiale didactice, ci include și echipamente digitale de ultimă generație, care vor facilita, atât predarea, cât și învățarea elevilor.

Stiri admitere Timisoara gif uvvg 1000x100px admitere 2024 Stiei Timisoara Muzeul TM

Astfel, ne asigurăm că tinerii noștri sunt pregătiți pentru a face față cerințelor unei societăți din ce în ce mai digitalizate și globalizate. Implementarea acestui proiect va aduce beneficii semnificative nu doar pentru elevi, ci și pentru cadrele didactice. Profesorii vor avea la dispoziție resurse moderne și eficiente pentru a-și desfășura activitatea didactică, iar elevii vor beneficia de un mediu de învățare mult mai atractiv și adaptat nevoilor lor”, subliniază Pohanka.

Valoarea investiției se ridică la 371.696 de lei.

FOTO: ORIENTATIV

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/