Una dintre cele mai prospere comune din Caraș-Severin ar mai putea bifa încă o reușită răsunătoare. Deși se află deocamdată la stadiul de discuții, intențiile unui mare investitor par cât se poate de serioase.
O veste colosală a fost anunțată astăzi de primarul comunei Măureni, Brian Filimon. O firmă cu renume mondial este interesată să investească în localitatea Șoșdea, pentru deschiderea unei ferme de animale. Investiția este de ordinul zecilor de milioane de euro, iar prin acest proiect se vor crea și locuri de muncă.
„Este încă o zi importantă pentru comunitatea noastră! Am făcut lobby de la începutul mandatului meu pentru o investiție serioasă în comună. Nu erau multe variante aici, pentru că domeniul textil, spre exemplu, nu este unul la fel de profitabil. Astăzi, la Consiliul Județean Caraș-Severin, alături de domnul președinte Silviu Hurduzeu, am avut o discuție foarte avansată cu un investitor străin pentru o investiție majoră de peste 20 de milioane de euro în comunitatea noastră… Mai exact, în zona satului Șoșdea! Sperăm ca acești pași importanți să se și concretizeze, deoarece vom avea undeva la 50 de angajați din zona noastră și beneficii la bugetul local! DOAR ÎMPREUNĂ VOM REUȘI! Doamne ajută!”, spune optimist Brian Filimon.
Deși nu s-a semnat deocamdată niciun document, nivelul discuțiilor este unul avansat, așa că nu este exclus ca anul viitor firma să înceapă lucrările în comuna cărășeană.