Investiția „verde” salvează bugetul orașului Oravița

Locuitorii din zona Oravița sunt salvați de firmele care vor să investească în energia eoliană. Numărul societăților care cumpără teren de la oameni sau îl cer în concesiune de la Primărie crește de la un an la altul. Astfel că, deși orașul este unul sărac, apariția investitorilor este ca o gură de aer pentru bugetul local.

 Primăria de la Oravița primește cu sufletul la gură firmele care se arată interesate să investească în energia verde. Asta pentru că, sosirea lor nu presupune cheltuieli, ci un câștig în plus la bugetul local, care este destul de sărac. Recent, s-a pus în funcțiune primul obiectiv de producere de energie, format din șase stâlpi. Investiția nu este deloc una în vânt, ci valorează 15 milioane de euro și nu se oprește aici. „Acesta este doar prima parte a unui proiect de investiţii în valoare totală de 47 milioane euro, proiect care presupune construirea a încă 7 turbine de câte 2,5 MW fiecare în următorii 2 ani, fiind deja concesionate în acest sens 15 hectare de teren”, a spus Camelia Urcan, reprezentantul investitorilor.

În plus față de acest proiect, Primăria Oravița a mai eliberat autorizație pentru ridicarea unui al doilea parc, care se va întinde pe 6.300 de metri pătrați. „Firma care a pus deja parcul în funcțiune a cumpărat o parte din teren direct de la localnici, iar cei care vor să facă acum o investiție similară au primit de la executiv suprafața în concesiune”, a spus Catioara Ghilezan, manager achiziții publice și investiții, în cadrul Primăriei Oravița.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/