Investiţia de peste 800.000 de lei din bugetul de autofinanţate al Pieţei din Caransebeş se apropie de final. Extindere Hală de Lactate şi Spaţii Comerciale parter plus etaj va fi dată la cheie la 30 octombrie.
Clădirea începută în 2014 a avut un parcurs al construcţiei mai lent până acum doi ani. De atunci, lucrările au progresat constant şi planurile construcţiei clădirii au fost adaptate în funcţie de cerinţele ISU la incendii pentru a primi autorizaţia de funcţionare. La ora actuală, peste 90% din lucrare este finalizată, mai sunt necesare decorativa exterioară şi zugrăvire şi vopsire în interiorul spaţiului.
Potrivit şefei biroului din cadrul Serviciului Piaţa Gugulanilor, Luminiţa Verdeş, la parterul clădirii va fi amenajat un spaţiu pentru lactate, cu tot ceea ce înseamnă dotări, astfel că producătorii îşi vor vinde marfa în condiţii decente cu aer condiţionat, vitrine frigorifice şi tot ceea ce ţine de un mediu sănătos, conform normele sanitar-veterinare.
„Noi vom da la cheie construcţia la sfârşitul lunii octombrie. Fondurile pentru această investiţie, în valoare de 825.000 de lei, provin din bugetul Pieţei. În proiect nu intră dotările, însă pentru hala de lactate tot din bugetul pieţei vom cumpăra toate vitrinele frigorifice şi tot ceea ce este necesar. În rest, pentru cele trei spaţii comerciale, unul la parter şi două la etaj, fiecare agent economic care va câştiga licitaţia de închiriere îşi va dota spaţiul în funcţie de obiectul de activitate”, ne-a menţionat Luminiţa Verdeş, şef birou din cadrul Serviciului Piaţa Gugulanilor.
Menţionăm că Piaţa Gugulanilor este singurul serviciu public din cadrul Primăriei Caransebeş care, în raportul de activitate de la sfârşitul anului, a ieşit pe profit, cu bani reinvestiţi în lucrările de reabilitare, reparaţii şi modernizări ale pieţei, după ce se achită cheltuielile curente cu salariile şi alte utilităţi.