Învățământ obligatoriu de 15 clase – lege promulgată de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, legea pentru modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, prin care învățământul obligatoriu este mărit la 15 clase, incluzând grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare din învăţământul preşcolar, informează Mediafax.

„Alineatele (1) şi (2) ale articolului 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins: «Art. 16. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. (2) Frecventarea învăţământul obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani». Alineatul (1) al articolului 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 24. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.»”, arată textul legii, prezentat de Mediafax.

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect prin care diferenţiază balacaureatul în 4 tipuri de programe: ştiinţe, studii socio-umaniste, studii vocaţionale şi bacalaureatul profesional. Fiecare program va avea propriul examen de absolvire ce duce la obținerea unei diplome. Potrivit proiectului, lansat vineri de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, sub titlul „Educația ne unește – Viziune asupra viitorului educației în România”, ciclul secundar superior începe la vârsta de 15 sau 16 ani şi are durata de 3 sau 4 ani, care se organizează în programe de studii profesionale, studii liceale vocaționale, studii liceale de științe și socio-umaniste.

Fiecare din cele patru programe de studii va avea propriul examen de absolvire, care duce la obținerea unei diplome de bacalaureat. Examenele de absolvire pentru programele de științe și socio-umaniste (Bacalaureat A1 si A2) și pentru programul vocațional (Bacalaureat V) vor include probe specifice fiecărui program și o probă de maturitate care evaluează capacitatea absolventului de a folosi, în mod practic, competențele dobândite pe parcursul întregului parcurs școlar obligatoriu, creativitatea, cunoștințele, abilitățile, aptitudinile și atitudinile absolventului.

Sursă foto: livearad.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/