Întrebări şi certitudini

Poliţistul Berbeceanu, şef de Poliţie, a ajuns în arest. Menţionăm că Berbeceanu a fost numit în 2012 „poliţist al anului”. Aşadar, de la „poliţistul anului” la deţinut este un singur pas. Procurorii DIICOT îi pun în sarcină faptul că a avut relaţii cu persoane din lumea interlopă, pe care le avertiza în legătură cu anumite acţiuni ale Poliţiei. Astea sunt faptele, deşi nu există nicio probă directă care să-l acuze, nici măcar interceptări telefonice. În tot cazul, a fost ridicat zilele trecute de acasă, cu mascaţii. Aceştia au fost nişte domni, nu s-au agitat, nu au spart uşa şi nu au împuşcat câinele. Săltarea lui Berbeceanu s-a produs civilizat şi elegant. Arestarea acestuia a produs oarece agitaţie şi marea majoritate a cetăţenilor s-a exprimat că e vorba de o mare înşelătorie, cerând eliberarea acestuia. La intrarea în sala de judecată, a văzut toată lumea, Traian Berbeceanu a fost îmbrăţişat, pupat şi încurajat de colegii lui poliţişti. În apărarea sa, Berbeceanu a depus la IGPR, cu destinaţia DIICOT, un material cu nume, date şi fapte, pe care nu le-a luat nimeni în seamă. În acest răstimp, nici  DIICOT-ul, care, culmea, acum îl cercetează pe poliţist, nici Procuratura generală nu au ieşit să lămurească ceva. Să limpezească opinia publică. Berbeceanu, de la Alba-Iulia, comunica informaţii. N-a luat măsurile legale. N-a prezentat în declaraţia de avere o maşină, vândută cu ani în urmă. Acestea sunt acuzaţiile din materialul întocmit de DIICOT. Ce să mai zici, Poliţia stă şi aşteaptă la cotitură, să-i dea în cap. Suspiciune? Se arestează oameni pentru o suspiciune a unui procuror? Nu l-au prins cu nimic, unde-i corupţia în acest caz? Favorizarea unui grup infracţional. Unde-i folosul material? Măsura arestării preventive s-a luat în temeiul unor suspiciuni rezonabile. În concluzie, instanţa de recurs trebuie să pună capăt abuzurilor.Victor Ponta a venit din America şi s-a oprit la Bruxelles. Băsescu, de asemenea. Nu ştim de unde a ajuns el acolo. Era vorba de o întâlnire la Consiliul European, unde se discuta o chestie IT-istă. Implementarea acestor sisteme la noi este o treabă a guvernului. Ponta se găseşte acolo justificat. Dar Băsescu? Nu i-a dat mandat lui Ponta, deşi i-a fost cerut şi s-a repezit şi el. A explicat că îl consideră pe Ponta „prostuţ” şi că nu are ce căuta în lumea bună, unde se schimbă doar zâmbete. Aşa decurge pactul de coabitare. Pe care Băsescu îl dezonorează. Ponta, nu!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/