Întrebarea care i-ar putea aduce pe timișoreni la referendum: interzicem sau nu jocurile de noroc?

consiliul local timisoara

PSD a depus la Primăria Timișoara proiectul pentru organizarea unui referendum local pe tema jocurilor de noroc, a anunțat consilierul local Roxana Iliescu. Documentul stabilește întrebarea la care ar urma să răspundă cetățenii și data propusă pentru consultarea publică.

Pentru depunerea unui proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local este nevoie de semnăturile a cel puțin o treime dintre consilierii locali. La Timișoara, unde Consiliul Local are 27 de membri, pragul este de 9 semnături. PSD are 5 consilieri, ceea ce înseamnă că pentru inițierea proiectului au semnat și aleși din alte formațiuni.

Social-democrații propun ca referendumul local să fie organizat în 27 septembrie 2026, iar timișorenii să răspundă cu „Da” sau „Nu” la întrebarea:

„Sunteți de acord cu interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Timișoara, cu excepția jocurilor tradiționale aparținând Companiei Naționale «Loteria Română»?”

Roxana Iliescu susține că decizia privind funcționarea jocurilor de noroc în oraș ar trebui luată prin consultarea directă a cetățenilor și critică administrația USR pentru poziția față de acest subiect.

Actuala conducere a primăriei în frunte cu primarul Fritz a decis unilateral, nedemocratic, ca activitățile de jocuri de noroc să se desfășoare în continuare în Timișoara. Mai mult decât atât, vor să supună spre aprobarea consilierilor locali un proiect de hotărâre care vizează concentrarea activităților de jocuri de noroc în cartierul Freidorf, pe strada Sulina, pe niște terenuri aparținând unor privați! Absolut scandalos! (…) De la Revoluție și până în prezent, nu cunosc ca vreodată timișorenii să fi fost consultați de către administrația locală cu privire la vreo problemă de interes deosebit. În primul oraș liber al țării, cred că e momentul unui exercițiu profund democratic.”, a declarat Roxana Iliescu, inițiatoarea proiectului.

Potrivit Codului administrativ, după înregistrare, proiectul trebuie să parcurgă etapa de avizare și să ajungă pe ordinea de zi a Consiliului Local în cel mult 30 de zile. Referendumul va putea fi organizat doar dacă proiectul va fi aprobat prin votul consilierilor locali.

Consiliul Local Timișoara are 27 de membri. Configurația politică este următoarea: USR – 10 consilieri, PNL – 6, PSD – 5, AUR – 3, PMP – 1, Forța Dreptei – 1,UDMR – 1.

*

În ultimii 26 de ani, în județul Timiș au fost organizate 25 de referendumuri locale, cele mai multe privind modificări administrative. Șapte dintre ele nu au fost validate, din cauza prezenței scăzute sau a votului împotriva schimbării.

Potrivit legii, un referendum local este valid dacă participă cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele permanente, iar opțiunile exprimate reprezintă minimum 25% din numărul total al alegătorilor. Rezultatul are caracter consultativ și nu produce automat efecte juridice.

CITEȘTE ȘI: Oamenii votează, politicul decide. Ce s-a ales din referendumurile locale din Timiș în ultimii 26 de ani

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/