Între dealurile Reșiței rulează „După Dealuri”!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Renumitul film românesc premiat la Cannes, „După Dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, ajunge astăzi la Reșița în două proiecții speciale la Palatul Cultural din oraș. Astfel, de la ora 16:30 și 19:30, filmul va rula în sala Teatrului de Vest, în deschiderea căruia va vorbi actorul Valeriu Andriuţă, ce interpretează rolul  Părintelui.

Producția „După dealuri”, unul dintre cele mai vizionate filme româneşti ale anului, poposește astăzi la Reșița alături de unul dintre actorii principali ai peliculei, Valeriu Andriuță. Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei orașului Reșița, va avea loc astăzi, în sala Teatrului de Vest,  și va consta în două proiecții speciale.

După ce a fost premiat la Cannes, filmul a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Film de la Mar del Plata, Argentina, a obținut Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic și a fost propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Însoţit de cronici elogioase, „După dealuri” rulează deja în cinematografele din Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, patru dintre cele aproximativ 40 de ţări în care filmul are distribuitor. Publicații precum „Le Figaro” sau „La Croix” recomandă filmul drept unul dintre cele mai bune intrate în sălile de cinema la final de an.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Foto: Mobra Films

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/