Intră în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș. 20 de posturi dispar din schemă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Consiliul Județean Timiș își reduce cu 7,5% numărul de posturi din organigramă. Noua schemă de personal intră în vigoare la începutul lunii iunie. Economia lunară la bugetul de salarii va fi de aproximativ 220.000 lei.

Din 1 iunie, din cele 267 de posturi, consiliul județean rămâne cu 247, o reducere de posturi de 7,5 la sută, anunța, la finalul lunii martie, președintele Alin Nica.

Astfel, s-a mărit numărul posturilor pentru debutanți, însă mai multe direcții au fost reorganizate. Apare Serviciul pentru dezvoltare teritorială, menit să sprijine primăriile din județ, spun reprezentanții autorității județene, și s-au operat modificări la compartimentul pentru telecomunicații și digitalizare.

Prin noua organigramă se va înființa Corpul de control al președintelui și sunt prevăzute și posturi pentru consilieri ai vicepreședinților. Fiecare dintre cei doi vicepreședinți va putea să își angajeze câte un consilier personal.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Noi am pregătit toate măsurile administrative pentru intrarea în vigoare a noii organigrame și mă refer, de exemplu, la dispoziții ale președintelui care au fost deja emise pentru toți angajații. Lucrăm la Regulamentul de organizare și funcționare, am făcut unele mutări cu acordul angajaților. Noi am rămas cu 20 de posturi mai puține în organigramă.”, a declarat Marian Vasile, administratorul public al județului Timiș.

Economia la bugetul de salarii, ca urmare a noilor permutări, va fi de aproximativ 220.000/lună, inclusiv în ceea ce privește posturile de conducere din cadrul aparatului de specialitate.

CITEȘTE ȘI: Un număr de 20 de posturi dispar din organigrama Consiliului Județean Timiș. Alin Nica: „Nu am urmărit epurarea politică”

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/