Într-o lună se circulă pe patru benzi între Timișoara și A1, promite CJT

lucrari dj 691 timisoara autostrada a1

Lucrările la drumul care face legătura între Timișoara și Autostrada A1 sunt gata în proporție de 75%, anunță reprezentanții CJT. Sunt promisiuni că șoseaua lărgită la patru benzi va fi deschisă circulației până la 15 decembrie. 

„Deja 75% din această porțiune de drum județean este lărgită la patru benzi, la primul strat de asfalt. Urmează, așa cum ne-am planificat, ca până în 15 decembrie, să dăm drumul la patru benzi, de la Timișoara și până la autostradă, pe întreaga lungime a acestui drum județean.”, a anunțat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Pe tronsonul 1 al drumului, constructorul lucrează la intersecții, la partea de borduri, la semnalizarea rutieră unde lucrările sunt finalizate. Pe tronsonul 2 se lucrează la calea ferată.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„La calea ferată se lucrează zi-lumină, oamenii lucrează și după lăsarea întunericului. Chiar acum se toarnă deja asfaltul pe jumătate din lățimea drumului și până la finalul săptămânii vom da drumul și acolo la circulație pe partea care va fi deja finalizată. Tronsonul doi este deja marcat, este deja funcțional.”, a mai spus Alin Nica.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/