Două zile fără apă în Timișoara. Aquatim închide robinetele!

la Timisoara se opreste apa pe o arteră principală

Se lucrează la conductele de apă de pe mai multe artere principale din Timișoara, iar pe durata intervențiilor Aquatim oprește robinetele consumatorilor. 

Joi, 16 noiembrie, între orele 8-18, la intersecția străzilor Chișodei și Cercului se va executa un branșament de apă. Pe durata lucrării se va întrerupe furnizarea apei pe străzile: Dimineții, Cercului, Bujorilor, Galileo Galilei, Chișodei și la magazinul Lidl din zonă, iar în Giroc și Chișoda presiunea va fi scăzută.

În același interval orar, 8-18, se vor executa două conectări de conducte la intersecția străzii Aurel Popovici cu Bulevardul Take Ionescu. Lucrările fac parte din proiectul CL12-Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2, iar pe durata lor se va opri apa pe străzile: Aurel Popovici, Bulevardul Take Ionescu (între străzile Aurel Popovici și Mihail Kogălniceanu), Martir Sebastian Iordan, Constantin Brâncuși, Zurobara, la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială și la Grădinița Nr. 33 și Punctul Termic de pe strada Martir Sebastian Iordan.

Și tot între orele 8-18 se va executa o conectare de conducte pe strada Locotenent Ovidiu Balea. Pe durata lucrărilor se va opri apa pe această stradă.

Din 16 noiembrie, ora 21, până pe 17 noiembrie, ora 6, se va executa o conectare de conducte pe strada Simion Bărnuțiu, la colț cu Piața Badea Cârțan. Lucrările fac parte din proiectul CL12- Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2, iar pe durata lor se va opri apa pe
Bulevardul Take Ionescu (între strada Enric Baader și Piața Badea Cârțan), strada Simion Bărnuțiu și Piața Badea Cârțan.

Din 16 noiembrie, ora 7, până pe 17 noiembrie, ora 22, în Boldur vor avea loc lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei. În acest interval, în localitate presiunea va fi scăzută.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați  să ia măsuri
de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/