„Întoarcerea la apă”- prin digitalizare! Turism upgradat la Băile Herculane!

casinoherculane by sungarden

Asociația „Pro Turism” Herculane și-a îndreptat și în această primăvară atenția spre Hotelul Afrodita Resort & Spa, în cadrul celei de a IX-a ediții a Conferinței Naționale „Întoarcerea la apă”.

În cadrul dezbaterii, găzduită pe Valea Cernei, în 4 aprilie 2019, proprietarii de pensiuni și hoteluri din zonă (parte din Asociația „Pro Turism” Herculane) au avut posibilitatea să-și îmbunătățească bagajul de cunoștințe în privința a tot ceea ce-nseamnă servicii de Spa & Wellness, datorită participării la conferință a unor nume mari din domeniul turismului balnear, ca de exemplu: Tobias Bielenstein (director de marketing în cadrul Europe Spa med & Wellness Germania), Natașa Ranitovici (președintele Wellness Serbia), Michael Wallance (consilier Ministerul Turismului din Ungaria) și Adrian Voican (președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova).

Aflat pentru a doua oară în cadrul stațiunii balneo-climaterice, atestată documentar de aproape 2.000 de ani, germanul Bielenstein și-a focusat atenția asupra câtorva chestiuni extrem de importante, fără de care viitorul turismului balnear nu s-ar putea scrie: digitalizarea, sustenabilitatea, managementul destinațiilor și dovezile științifice.

În privința avântului tehnologic, directorul de marketing a subliniat cât de importante sunt informațiile noilor media în dezvoltarea unei afaceri de succes în domeniul Spa & Wellness (datorită rating-ului generat atât de motoarele de căutare, cât și de rețelele sociale, deținătorii de pensiuni, hoteluri etc. pot înțelege mai bine feedback-ul clienților și pot îmbunătăți micile minusuri).

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Pe de altă parte, Tobias Bielenstein atrăgea atenția că nu este suficient doar să fii updatat la noile media, fără o strategie de management puternic, asta tocmai datorită faptului că o schimbare majoră s-a produs în ultimii ani și în privința cererii turiștilor. Astăzi, turistul nu se limitează doar la confortul oferit de un anumit hotel sau pensiune, ci, pe lângă tratamentele Spa (care concurează foarte puternic cu industria farmaceutică), acesta se axează și asupra împrejurimilor, adică asupra a ce anume poate să-i ofere destinația turistică din punct de vedere istoric și cultural.

O viziune despre promovarea și vânzarea pachetelor turistice balneare românești a fost expusă de către Adrian Voican, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, care puncta, în cadrul discursului, evoluția pachetelor turistice românești în ultimii 15 ani și care sublinia rolul definitoriu al infrastructurii și al valorilor naturale în atragerea turiștilor spre zona balneară românească.

De asemenea, un rol important în ridicarea ștachetei turismului românesc l-au jucat atât investiția celor 400 de milioane de euro, în ultimii 5 ani (investiții private in turism), cât și voucherele de vacanță. Totodată, Voican a vorbit și despre cât de mult contează rezervarea din timp, atunci când vorbim de pachetele turistice balneare.

Tot pentru a doua oară la Herculane s-a aflat și Natașa Ranitovici, președintele primului centru Spa Roman din Serbia, care a împărtășit publicului atât punctele forte ale proiectului pilot SIJARINA SPA (din partea de sud a Serbiei), proiect inspirat din timpurile romanilor, cât și importanța pe care o are în sprijinirea unui astfel de proiect implicarea autorităților locale, Ministerului Turismului și Ministerului Culturii.

Un ultim aspect discutat în cadrul Conferinței Naționale „Întoarcerea la apă” s-a axat pe importanța turismului medical, importanță punctată de Michael Wallance, expert medical în cadrul turismului ungar. Acesta a tras atenția asupra faptului că Spa-ul și Wellness-ul nu se rezumă doar la relaxare și jacuzzi, ci înseamnă, în primul rând, turism medical, turism de care trebuie să se lege, fără doar și poate, ideile autentice, o experiență fără de cusur în acest domeniu, precum și promovarea gastronomiei și a atuurilor locale.

Conferința Națională „Întoarcerea la apă”, un proiect demarat de Asociația „Pro Turism” Herculane și găzduit de Afrodita Resort & Spa, a bifat un real succes în cadrul celei de-a IX-a ediții, ideile împărtășite aici având un rol definitoriu în dezvoltarea turismului balnear românesc.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/