INTERVIU. Wolfblues Gărâna s-a născut din cenușa lui Schwartz, omul care a însemnat enorm pentru Phoenix și Nicu Covaci

Maestrul Nicu Covaci, care va urca în 30 iulie pe scena festivalului Wolfblues de la Gărâna, festival aflat la prima ediție și născut chiar la inițiativa fondatorului formației Phoenix, a acordat un amplu interviu pentru site-ul oficial al evenimentului, www.wolfblues.ro.

 Ai propus ca temă de discuție pentru cei care te citesc pe Facebook, în luna iunie, istoria. Ideea compoziției „Vino, Țepeș!” a venit în urma unei discuții cu scriitorul Vasile Lupașc-Sfinteș. Te-ai gândit încă de la început că va deveni un întreg album?

Problemele sociale și politice care sufocă țara astăzi sunt un subiect de discuții între cei ce mai țin la țara noastră. Desigur că Lupașc este unul dintre cei mai evidenți,  are deja câteva volume despre Vlad Țepeș, care sunt foarte interesante, și spune public ce gândește. Am purtat discuții cu mulți și am început să îmi recâștig încrederea că am putea salva ceva dacă ne-am găsi șira spinării! Așa a apărut albumul. Am tot spus: pedepsește răul dacă te declari credincios și vrei să-l ajuți pe Dumnezeu să facă bine!

Costin Adam a spus după lansare că acest album reprezintă exact ceea ce ar fi dorit el să audă de la Phoenix. Totuși, după aproape un deceniu de pauză discografică, nu ai crezut că este riscant să te afișezi cu un album dur, care critică întreaga clasa politică, și asta chiar în plină campanie electorală?

Tocmai în campaniile electorale, care sunt în mare măsură minciuni gogonate, ar trebui ca românul să se trezească și să facă niște curățenie!!!

Știm că tu ai ales textele incluse pe album dintr-o colecție întreagă de poezii pe care le-ai primit de la prieteni sau de la fani. A construi un întreg, a da un sens acestei idei sunt acțiuni care necesită în primul rând o pasiune pentru istorie. Tu parcă erai cu fizica și cu anatomia…

Primul text, cel al piesei „Vino, Țepeș!”, îmi aparține și descrie exact ceea ce simt și ce râvnesc! Aici mă întâlnesc ca sentiment cel puțin cu cei mai mari patrioți ai literaturii noastre, care au încercat ca și mine să îndrepte șira spinării la români: Alecsandri, Macedonski, Eminescu, Coșbuc și mai câțiva… Viziunea de ansamblu, viziunea reală mi-a fost dată în primul rând de dragostea mea pentru eficacitate (asta rezultă și din fizică sau anatomie). În plus, faptul că am petrecut o jumătate din viață în socialism și jumătate în capitalism mi-a dat posibilitatea de a ajunge la o viziune de ansamblu deosebită. Cei ce nu au avut această ocazie sunt reduși în viziunile lor generale. Am ales acele texte care exprimau ideile, luptele, durerile, cât mai aproape de ceea ce simt eu.

Textele pe care le-ai ales sunt dintre cele mai reprezentative, se spune despre ele că pornesc de la adevăruri istorice. Ii cânți pe Mihai Viteazul, pe Mircea cel Bătrân, pe Ștefan cel Mare… Crezi că istoria medievală a românilor, cea pe care o învățăm la școală, este reală sau… romanțată?

Desigur că istoria văzută doar politic sau doar documentar arată altcumva… Istoricii, dar și scribii care au iubit țara au descris evenimentele în interpretarea lor subiectivă, bazându-se pe materiale dobândite în fel și chip și selectate sufletește. Din păcate, uite, tocmai din dragoste de țară cei mai mulți nu au evidențiat că aproape toți voievozii și vitejii ce au luptat pentru neîntinarea țării au murit trădați. Este o rușine uriașă a acestui neam. În școală se omite de obicei detaliul sau nu se insistă asupra lui. Știu despre ce vorbesc căci, la nivel mult mai mic bineînțeles, pățesc și eu același lucru…

Dacă plecăm de la premisa că ceea ce învățăm la istorie despre românii lor, de atunci, este real, cum îți explici schimbarea? Se spune despre voievozi că aveau oștiri depășite numeric de zeci de ori și reușeau să le țină piept turcilor, care erau mult mai mulți, mai bine înarmați și mai organizați. Despre românul de astăzi ai tot spus că stă, înghite și behăie. Ce l-a schimbat, din acest punct de vedere?

Țara noastră, una dintre cele mai bogate țări din Europa (dacă nu chiar cea mai bogată), a fost mereu un subiect de interes… Le curgeau balele tuturor veneticilor și migratorilor, dar nu numai! Cât timp dragostea de țară și mândria de a fi român nu au fost nimicite de mass-media  moderne, astăzi controlate de cei care au râvnit la avuțiile acestei țări, zeci și sute de ani, țara a fost apărată cu acel crez în izbânda binelui față de rău. Și atunci nu mai contează numărul dușmanilor, ci angajamentul față de țară! Astăzi răul câștigă peste tot pentru că mentalitatea a fost schimbată cu ajutorul mijloacelor de informare moderne care nu sunt în mâna noastră, ci a lacomilor care vor încă să ne calce în picioare și să ne ia totul. Se promovează numai împrumuturi. De ce până și singurul mijloc mass-media aflat la dispoziția largă a poporului este falimentat criminal? Vorbesc de Televiziunea Română. Oare spre binele poporului sau ca să tâmpească până la urmă omul simplu, fără informație și educație, de astăzi, cu medii private și fără calitate și să-l facă să danseze cum vor criminalii? Situația rușinoasă în care a ajuns este deghizată sub ideea incompetenței unor administratori, directori sau conducători, dar nu este atât de simplu.

Crezi că românii ar reuși să se salveze prin apariția unui lider? Asta le lipsește? Un  lider ca aceia despre care cânți?

Cred că un lider în care ar crede marea masă de dezorientați și care ar reuși să-i polarizeze ar avea succes. Dar nu văd de ce să crezi într-o persoană când tu nu știi de fapt ce vrei. Cei mai mulți sunt aleși astăzi de un public care nu are habar și nu știe ce face! Desigur că încrederea acordată unui lider care s-a impus cu ceva contează, subliminal se păstrează și chiar se trezesc niște energii care depășesc potența momentană. Oamenii au fost manipulați să creadă. A crede înseamnă a nu ști! Din momentul în care știi de ce votezi și pe cine, de abia atunci s-ar putea să se schimbe ceva!

Apropo de lideri, s-a scris mult despre istoria Phoenix din perioada comunistă. Ești de părere că multe lucruri din propria ta istorie ți-au fost ascunse?

În ziua de astăzi tot adevărul este ascuns… Lumea nu mai știe care e adevărul și fiecare, în funcție de sensibilitate și mai ales de  educație,  reacționează personal. Asta duce la un haos total, atât timp cât oamenii nu sunt bine informați. Eu bănuiesc niște adevăruri despre mine sau despre noi, dar sunt slabe șansele să le aflu integral vreodată.

Mulți dintre cei care au fugit în acei ani și care ar fi putut într-adevăr să creeze probleme au fost urmăriți sau lichidați. Ai spus asta despre Cornel Chiriac, de exemplu: că moartea sa nu a fost întâmplătoare. Crezi că cineva a avut mâna deasupra ta sau pur și simplu nu mai erai atât de periculos pentru ei?

În Germania, după cinci luni, trădat de cei pentru care mi-am riscat viața (și eu și Alex Polgar, care stătea la volanul autobuzului care ne-a scos peste 5 granițe), am încetat să fiu periculos și am fost lăsat în pace. Nu aveam un post de radio ca și Chiriac, la Europa liberă, și muream de foame…

Crezi că, într-o anumită proporție, faptul că făceai parte din cea mai dură gașcă de motocicliști din nordul Europei (care la ora aceea făcea afaceri cu cele mai puternice agenții de securitate din continent) te-a protejat în vreun fel?

Sunt convins. Atât timp cât am fost membru de onoare la Asgard nu putea să mi se întâmple ceva! Această organizație era pe de altă parte recunoscută oficial totuși de sistemul german și nu avea nici probleme cu oficialitățile. La ei am învățat ce înseamnă „unul pentru toți și toți pentru unul”!

Știu că ți-ai cerut dosarul de la CNSAS și, la ora aceea, n-ai găsit nimic interesant. Între timp ai hotărât că nici nu vrei să mai știi… Crezi că dacă l-ai citi totuși, ai avea surprize? Sau ai regăsi în el nume pe care te aștepți să le citești?

Sunt convins că în acest dosar ar apărea și membri ai formației și alții care mi-au fost apropiați.  Erau obligați de oficialități să pârască tot ce se întâmpla în formație și să ajute la distrugerea ei… Eram o gașcă de 30 de oameni, ar fi trebuit să fiu prost să cred că niciunul dintre ei nu colaborează.

Ai avea curajul să ceri dosarul mamei tale? Acolo s-ar putea să fie niște răspunsuri…

Sunt convins că totul va fi o minciună. Deci de ce să mă mai obosesc?

Crezi că astăzi există o tendință de a falsifica și istoria perioadei comuniste? De a ascunde lucruri pentru că nu trebuie spuse sau, dimpotrivă, pentru că unele erau mai bune decât acum?

Chiar mă miră că nu se expun cele mai teribile calități pozitive ale sistemului socialist… Unele dintre ele au fost puse în aplicare foarte prost, dar asta e altă discuție. Din păcate, astăzi nu se mai vehiculează nici adevărurile de care țara noastră s-ar putea mândri.

N-ai spus niciodată dacă ți s-a propus să „torni” sau nu…

Într-adevăr mi s-a propus să informez sistemul încă de când eram în facultate, dar am refuzat, lucru pe care l-am plătit scump de tot. Eram într-o întâlnire în aula facultății și mi-au propus în primul rând o funcție de conducere în UTC. Mă încolțiseră, trebuia să dau un răspuns în public, de față cu toți studenții facultății… Deja eram cunoscut, exista Phoenix, noi eram rebelii care cântaseră Beatles și Rolling Stones, care aveau plete și restul… Le-am spus că le mulțumesc pentru încredere, dar trebuie să refuz pentru că sunt convins că nu aș face față… și am plecat. S-a lăsat o liniște de mormânt și când am ajuns la parter am început să aud din sală „uaaaaa”… Toți studenții urlau. M-au luat în vizor atunci…

Un prieten sociolog ți-a spus la începutul anilor 90 că urmează „capitalismul sălbatic”. Cum îți explici pasivitatea românilor în fața lui?

Românii sunt un popor cinstit, ca spirit, care nu și-a putut imagina perversitățile și crimele altor popoare, prin care au reușit să domine țara!

Sunt voci care te condamnă pentru păreri, care spun că atâta vreme cât nu locuiești aici nu ai dreptul să emiți judecăți despre români sau despre România. De ce nu stai aici?

Viziunea de ansamblu pe care o dobândești trăind o jumătate din viață în socialism și cealaltă jumătate din viață în capitalism, cum spuneam, este unică! Puțini români își pot imagina ce li se pregătește… Repet, le-au curs balele capitaliștilor să pună mâna pe țara asta! Vezi Roșia Montană… Iată că fără șira spinării am acceptat acest lucru. Stau aici foarte mult, cred că, dacă stau să adun, stau mai mult aici decât în Spania. Însă n-aș putea fără acel refugiu de acolo. Am tot spus că am mare respect pentru cei care reușesc să rămână aici și să construiască ceva cu adevărat.

Dacă istoria s-ar putea da înapoi, știind ce știi acum, ai mai repeta plecarea din 1977?

În 1977 a trebuit să plec, căci altfel eram băgat la pușcărie fără vină. Am suferit, am mâncat și porumb crud de pe câmp, am fost și singur, am fost și fără locuință, am avut și momente extraordinare în care am fost fericit, dar am fost liber. Și am trăit cât alții în zece vieți! Pe de altă parte,  mă întreb acum dacă am fost vreodată un om liber cu adevărat, căci Phoenix este o responsabilitate imensă… Deci da, cred că aș pleca din nou. N-am plecat pentru că am vrut. Când m-am căsătorit ca să pot pleca, am făcut un chef de pomină și am plâns toată noaptea… M-am agățat beat de un copac și strigam că eu vreau să rămân aici. Haios mod de a-ți petrece noaptea primei tale nunți, nu?

În ultimii ani lucrurile au devenit îngrijorătoare… Când s-au adunat atât de multe, care ar fi soluția? De unde începem?

Începem prin a clădi șira spinării la om! Când omul are educație și informație, atunci va fi în stare să lupte pentru bine. Nu sunt părtinitor, dar uite ce s-a întâmplat după tragedia din Colectiv… Primul impuls, prima reacție, cea sinceră, de „cu mine, nu!”, au avut-o rockerii. Ei au spus că ajunge. Și cei sinceri, care au știut pentru ce luptă atunci, au știut exact ce s-a întâmplat în continuare… Știm și noi.

Revenind la istorie, poporul român a trecut prin perioade extrem de diferite și s-a comportat diferit. Crezi că suntem un popor adaptabil? Întreb asta pentru că tu vezi în adaptare un compromis în cele mai multe cazuri…

Din păcate s-a adeverit că suntem un popor milos și maleabil, lucru de care au profitat toți cei ce nu aveau de pierdut, ci doar de câștigat în țara noastră! Șira spinării a lipsit și lipsește și astăzi! Uite, și eu sunt un tip maleabil. Serios. Sunt foarte tolerant, deși nu par, sau mulți au spus despre mine că nu aș fi… Și înțeleg multe. Dar dacă îmi pui o piedică gravă, îți rup piciorul și te pun să-l mănânci. Există niște limite.

Crezi că este important studiul istoriei în școală? Deși tineretul de acum este foarte puțin interesat de istorie, chiar dacă o studiază câteva ore pe săptămână.

Eu cred că această manipulare în a distruge un popor cu vechime, cu spirit, cu tradiție este doar un gest criminal în încercarea de a distruge identitatea acestei țări. Avantajele ulterioare sunt tot economice… Mi-a plăcut un vers al unor băieți din muzica hip-hop, care exprima tot ideea asta – nu e genul meu de muzică, însă mesajul e formidabil – și spunea că „e mai ieftin să dai banul jos când cumperi o ruină”. Nu-i așa? Așa este !

Apropo de școală, în ultimii ani ai lucrat cu mulți copii și tineri și a fost foarte interesant de observat că ai ceva „talent” pedagogic, dincolo de imaginea de lider dur și care nu acceptă alte păreri pe care le are publicul despre tine. Dacă ți s-ar da ocazia, te-ai întoarce la catedră? Ai lucra în sistem?

Părerile celor care nu mă cunosc nu mă interesează.. Desigur că m-aș sacrifica pentru a-i încuraja pe cei ce merită! Am folosit acest cuvânt pentru că a lucra în sistemul de învățământ actual este un adevărat sacrificiu, din multe puncte de vedere. Am mare respect pentru cei care rezistă!

Se spune că există în istoria fiecărui popor un moment care îl schimbă pentru totdeauna. E valabil, poate, pentru fiecare dintre noi… Care a fost acel moment pentru tine, în „istoria” ta personală?

Păcăleala cu libertate și democrație a fost cea mai teribilă minciună ce există! Dar în conjunctura creată malefic,  asta s-a impus și asta funcționează… Lumea, poporul se lasă manipulat în această direcție și va avea de suferit! În ceea ce mă privește, cred că m-am schimbat mult când s-a spart formația în Germania. Nu am devenit mai puțin încrezător în oameni, că am repetat greșeala asta cu încrederea de nenumărate ori  mai târziu, dar am devenit cumva mai realist.

Festivalul de blues care va avea loc în 29-30 iulie, la Gărâna, s-a născut de fapt din nostalgia ta, dintr-o dorință de reîntoarcere. Ai făcut în 2015 acel turneu cu Moni Bordeianu, în care te-ai întors la Beatles (un punct de referință în istoria ta de muzician), apoi ai făcut Arhaic Rock, în care te-ai întors la începutul anilor 70, și acum vei face blues alături de Dan Andrei Aldea. A fost perioada în care te-ai îndrăgostit de blues una mai fericită în viața ta? Prietenii tăi te aud de fapt cântând blues foarte des, atunci când te simți bine și vă distrați împreună. De ce anume din tine îți amintește muzica blues?

Blues-ul este o anumită formă simplă de exprimare, dar care îți dă infinite posibilități de a fi tu, personal, în ceea ce interpretezi. Asta trebuie apreciat în primul rând la blues! Cântam blues cu Moni și cu băieții în anii 60, și nu vreau să mă reîntorc neapărat la mine cel de atunci (sau la noi, cei de atunci) pentru că eram mai tineri, mai liberi, mai lipsiți de griji, ci pentru că eram mult mai uniți. Formația Phoenix a fost o familie, eram mereu alături unul de altul, nu exista concurență, competiție, era doar plăcerea de a cânta și de a fi împreună pentru a da ceva frumos. De aceea am ales pentru acest festival artiști din Timișoara acelor ani sau unii care au venit mai târziu, din Timișoara și din alte orașe, dar cu care simt că pot clădi același lucru măcar pentru acele două zile în care ne vom întâlni.

Fanii tăi te-au auzit foarte rar vorbind despre alt artist, exceptând momentele de furie din diferite lupte personale, așa că te voi întreba (mai ales pentru că mulți abia așteaptă să vă vadă împreună): ce e mai bun în muzica lui Dan Andrei Aldea?

Dan Aldea este un artist atât de bun la interpretare, cum rar se mai găsesc!  Nu îmi fac  niciun gând despre momentul nostru din festival, pentru că am încredere în el sută la sută, deși n-am mai făcut concerte împreună. Ca muzician, asta contează foarte mult, să n-ai nicio emoție în ceea ce privește colegii de scenă. Mie mi s-a întâmplat rar.

În ce e mai bun Dan Andrei Aldea decât Nicu Covaci?

Aldea este un interpret care poate provoca live cele mai intense stări emoționale, și de fapt în asta constă arta. Covaci mai degrabă preferă mediul în care se întâmplă tensiunile emoționale, și anume compoziția. Am avut mereu în formație artiști care reușeau să transmită foarte mult, așa că am făcut un pas în spate și i-am lăsat să o facă. Și au avut succes fiecare dintre ei. Pe Aldea îl vezi live și te poate face să râzi, să plângi, să sari pe masă și să dansezi, îi este ușor să te ia cu el și să te ducă, pentru că el este acolo cu totul. Eu mai fac asta acum poate doar la „Balada” lui Porumbescu, și atunci când o cânt live îți vine să îți smulgi părul din cap. Pentru că piesa aceea nu minte, pentru că durerea lui Porumbescu este reală, pentru că o simt și eu și ți-o transmit și ție. Dar sunt artiști ca Aldea sau ca Gheorghe Zamfir, care fac asta tot timpul. Asta înseamnă de fapt că eu sunt ceva mai timid decât el. Nu par, nu? Acum am la Phoenix un solist vocal, pe Costin Adam, care este foarte credibil. Când îți cântă Costin „Vino, Tepeș!” sau „Baba Novak”, sau „Ora Hora”, vrei să pui mâna pe bâtă și să începi să faci ordine, măcar în acele două ore cât ești la Phoenix la concert. Pentru că transmite superb ce am vrut eu să transmit când am compus piesele, îl las să o facă. Mai cântam cu Andrei Cerbu, care la 12 ani făcea niște note lungi și pline de sentiment la „Mugur de fluier”, exact cu acea inocență copilărească și pozitivă pe care o cere piesa, de te topeai. L-am lăsat pentru că a putut. Eu am momente în care nu mai pot, de exemplu, să transmit pozitiv. De multe ori sunt prea încărcat, supărat sau dezamăgit. Or, din punctul meu de vedere, rolul meu e tocmai acela de a-i pune în valoare pe cei ce pot.

În ce e mai bun Nicu Covaci decât Dan Andrei Aldea?

Nu cred că se poate pune problema astfel… Eu compun piese pe care le acceptă anumiți fani cu o anumită sensibilitate, și Dan compune pentru alții care au nevoie de alte structuri și nivele. Poate sunt puțin mai teluric. Am tot spus că nu poți fi și genial, și om normal în același timp, nu? Eu mă consider un om normal.

Din acest festival vor face parte artiști pe care îi cunoști, care îți sunt prieteni sau cu care ai mai colaborat. Mulți dintre ei au fost prezenți și la Gala Legendarii de anul trecut, unde au cântat piesele tale. Au fost atunci A.G. Weinberger, Ilie Stepan, Dixie Krauser, Alin Oprea, Dan Helciug, Anca Graterol, Trooper, Mircea Florian și mulți alții. Cum te-ai simțit atunci?

M-am simțit în sfârșit acasă! Asta încerc să fac și la Gărâna.

Alin Coiotu Dincă (Trooper) spune de fiecare dată când urci cu ei pe scenă că Phoenix face parte din ADN-ul tuturor muzicienilor de rock din țară, din istoria fiecărei trupe. Uite că istoria e într-adevăr importantă. Este asta o realizar sau o responsabilitate imensă pentru tine?

Responsabilitatea este imensă, în primul rând pentru că mulți români și mulți muzicieni se identifică și azi cu mesajul nostru permanent. Pe de altă parte, vreau mereu ca acest Phoenix să renască, atât în calitate, cât și ca mesaj! Am avut surpriza să mă întorc în țară și să aud multe trupe bune, care cântă rock fără a face compromisuri muzicale, și văd că rezistă și apar și altele noi. Dacă prin ceea ce am făcut am reușit să pun o piatră de temelie pentru asta, nu pot decât să mă bucur. Dacă astăzi prezența mea îi ajută în vreun fel, apar cu bucurie la concertele lor. Cred că este important să ne sprijinim între noi indiferent de generația din care facem parte, și poate tocmai aici e frumusețea.

Ai ales, personal, fiecare nume care face parte din line-up în festivalul Wolfblues (un mare vot de încredere! J) . Majoritatea artiștilor au acceptat invitația din dorința de a se întâlni, de a petrece timp împreună, de a cânta împreună – pentru ei e o întâlnire de suflet, nu numai un concert. Crezi că asta va face din eveniment unul mai deosebit?

Blues-ul este o limbă care a ajuns internațională prin simplitatea mijloacelor de exprimare și prin intensitatea lor! Keith Richards spunea la un moment dat că dacă nu poți sau nu știi să cânți blues, n-are rost să ridici chitara și să încerci să cânți rock sau altă formă de muzică celebră. Mulți dintre artiștii pe care i-am ales pentru festival sunt rockeri care au făcut istorie în acest gen, alții sunt interpreți de blues, alții vin din pop. Am vrut să îi reîntâlnesc și am ales un mijloc de exprimare care să li se potrivească tuturor. Va fi într-adevăr ceva inedit.

De ce ai ales Gărâna, de ce muntele Semenic? Tot pentru că e legat într-un fel frumos de istoria ta?

De ce să nu legăm un element atât de cultural, acceptat la nivel mondial, de originea noastră? De fapt Dacia este cea mai veche cultură cunoscută pe această planetă. Hai să găsim un limbaj internațional… Am ales Gărâna datorită unei discuții cu cei de acolo, cei care au construit poiana în care se va desfășura festivalul – compania Lupo Touring. M-au invitat să cânt cu Phoenix la ei în 14 august. I-am vizitat, le-am povestit de aventurile noastre pe Semenic și din vorbă în vorbă s-a născut ideea acestui proiect; în primul rând pentru sufletul nostru. Apoi, Sepi e de fapt reșițean și un client fidel al zonei Gărâna. Nu în ultimul rând, cenușa lui Schwartz (n.r. – primul inginer de sunet al legendarului grup românesc, Corneliu Colboreanu) este acolo. N-am putut să fiu prezent când i-au adus urna la Gărâna, dar el a iubit enorm zona asta și îmi lipsește. Cred că foarte mult din ceea ce fac pentru acest festival îi este dedicat de fapt lui Schwartz. A fost prieten cu mulți dintre cei prezenți pe afiș și a însemnat enorm pentru Phoenix. Și pentru mine.

Care a fost, până acum, cel mai frumos moment pe care l-ai trăit pe scenă?

Au fost atât de multe, că nu pot să mă exprim! Pot să spun că cele mai frumoase momente pe care le-am trăit au fost pe scenă. Cred că cel care m-a marcat cel mai tare a fost primul concert pe care l-am avut când ne-am întors în țară… La un moment dat, nu mai știu la ce piesă, m-am trezit că sunt singur pe scenă… Ceva nu era în regulă, nu mai auzeam bas, tobe, nimic! M-am uitat în dreapta, niciunul dintre băieți nu mai cânta. Plângeau cu toții lângă microfoane. M-am dezmeticit și am constatat că tot publicul era în genunchi, cu lumânări în mână… N-aveau telefoane mobile sau lasere pe vremea aia. Dar aduseseră lumânări și cântau cu noi… Așa au întâmpinat Phoenixul acasă. Atunci am avut primul șoc…

 

• Tweet
• Pin It