INTERVIU. „Rectorul UEMR nu a respectat hotărârile judecătorești definitive și irevocabile!”

Prof. univ. dr. ing. Eugen Răduca a acceptat să stea de vorbă, în exclusivitate, cu reporterii Express de Banat despre minusurile existente la ora actuală în cadrul universității reșițene, dar și despre tensiunile care macină mediul universitar, încă de la perchezițiile din vara lui 2015.

 Angajații UEM au de primit mai multe restanțe salariale câștigate în urma sentințelor judecătorești. În acest sens, încă din data de 8 mai 2015 ați transmis o adresă Ministerului Educației și Cercetării. Ce răspuns ați primit?

Sindicatul FIRES a câștigat în instanță drepturile salariale pe legile 221 și 330, ulterior și alți angajați au acționat individual UEMR în instanță, obținând câștig de cauză. Din păcate, rectorul UEMR nu a respectat hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, care prevăd că: „(Instanța) obligă pe pârâtă (adică UEMR) să calculeze și să plătească reclamanților despăgubiri…sume actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și integrale” și ca urmare, un număr de 10 membri ai Sindicatului FIRES am solicitat sprijin în scris, în data de 8 mai 2015, atât primului-ministru de atunci, dl Victor Ponta, cât și ministrului Educației și Cercetării Științifice (MECS), d-l Sorin Cîmpeanu. La scurt timp, de la MECS a sosit o Comisie compusă din trei membri, care au făcut cercetări asupra situației semnalate. Din păcate, nici până astăzi nu am primit un răspuns din partea acestei comisii, deși termenul legal de 3 luni, stipulat în Legea Educației Naționale nr.1/2011, a fost de mult deposit.

Aceluiași for suprem care coordonează învățământul în România i-ați adresat în scris și o adresă prin care ați solicitat date cu privire la fuziune. Despre acest aspect ce ne puteți preciza?

În data de 17 septembrie 2015, 4 cadre didactice: prof.dr. Ion Vela, fost rector al UEMR în perioada 2000 – 2008, membru al Academiei Tehnice din România, prof. dr. Ion Piroi, 37 de ani vechime în UEMR, conf.dr. Ileana Rotaru, fostă membră în structuri centrale din Ministerul Educației, și subsemnatul, în urma întâlnirii din 15 septembrie cu Ministrul Educației, dl Cîmpeanu, am depus un memoriu la MECS, în care am sesizat managementul dezastruos, care a condus la actuala situație falimentară a UEMR, dar și o serie de nereguli. Nici la acest material nu am primit până acum vreun răspuns. Una dintre problemele semnalate a fost cea precizată acum de dvs., și anume fuziunea dintre UEMR și UVT, văzută de noi ca o modalitate a d-nei rector de a împinge într-un plan secundar problemele grave actuale din UEMR. Printre altele, am arătat că problema fuziunii a pornit brusc, după descinderile DGA-ului în UEMR, și pun întrebarea dacă este doar o coincidență faptul că există conexiuni evidente între persoane cu funcții importante în cele două instituții menționate.

Suspectăm că această fuziune este de fapt un aranjament, care însă aduce prejudicii importante comunității locale, proprietarul moral și beneficiarul  „de facto” al rezultatelor obținute de UEMR.

În acest sens, mai doresc să adaug că rectorul UEMR nu a mai făcut nicio altă solicitare concretă unei alte instituții de învățământ superior în scopul unui posibile fuziuni, iar în urma unor discuții particulare, ulterioare, s-a dovedit că unele dintre aceste universități erau interesate de acest subiect.

Ce avantaje ar avea UEMR din punct de vedere financiar în cazul unei fuziuni? Cu ce procent s-ar majora fondurile alocate?

Indiferent dacă UEMR fuzionează sau nu, finanțarea UEMR se va face în continuare de către Ministerul  Educației și Cercetării Științifice. Banii sunt alocați în funcție de numărul de studenți ai programului de studiu respectiv, iar pentru un anumit nivel de calitate, evidențiat printr-o serie de coeficienți, nu contează, decât cu puține procente, dacă UEMR funcționează ca unitate independentă sau dacă a fost absorbită în cadrul altei instituții.

Oricum, fie că fuzionăm, fie că nu, actuala finanțare va fi aproximativ aceeași și totodată insuficientă, fiind necesare, deci, măsuri de eficientizare. De fapt, și rectorul UVT  a declarat, nu demult, în mod explicit acest lucru și atunci, metaforic vorbind, ne întrebăm: într-o casă, cine poate face ordine mai bine, vecinul sau locatarul?

 Când au început, efectiv, discuțiile pe tema fuziunii la nivel înalt în UEMR?

Problema fuziunii dintre UEMR și UVT a fost pusă la scurt timp, brusc, cum spuneam, după descinderea procurorilor DGA din 9 iulie. Până la acel moment, în cadrul Consiliului de Administrație se discuta intens, fapt confirmat ulterior,  despre  promovarea unei echipe manageriale care să asigure în viitor, se spunea, performanță în UEMR. Una dintre persoanele care urmau să fie susținute, public, pentru funcția de președinte al Senatului UEMR era tocmai conferențiarul Franț Florin și, coincidență sau nu, era și el membru într-o organizație care „a dat” în ultimii ani vreo 4 – 5 condamnați penal.

Discuțiile pentru fuziune au început în vacanța de vară, fiind inițiate de către conducerea UEMR (de fapt de o singură persoană) și, deși în 11 septembrie, când am fost aduși din concediu să ni se dea această veste, ni s-a promis transparență, până acum nu cunoaștem nimic despre stadiul negocierilor. Membri din Comisia de negociere, pe care d-na rector Frunzăverde i-a stabilit personal, abordați fiind, au declarat că nu au participat la ședințe de negociere și că nu știu mare lucru despre fuziune.

Când a avut loc prima vizită a comisiei de la UVT la Timișoara și cine a făcut parte din aceasta?

Prima vizită  a unei comisii de la UVT a avut loc, de asemenea, în vacanța de vară, când această comisie a sosit cu un microbuz în curtea UEMR. Ceea ce a trezit imediat serioase suspiciuni asupra obiectivelor fuziunii UVT-ului a fost faptul că din cadrul Comisiei a făcut parte încă din acest prim moment un expert imobiliar, care s-a prezentat la Compartimentul Administrativ al UEMR, unde a solicitat informații specifice domeniului dumnealui.

Cât de serioase au fost, în opinia dvs., ședințele de Senat sub conducerea fostului președinte, Marian Mihăilă, în contextul în care regulamentele se aprobau în timp record?

Așa cum cred că se cunoaște deja de mulți dintre cititorii dvs., fostul președinte al Senatului, profesorul universitar  Marian Mihăilă,  cu o mare experiență în domeniul serviciilor de informații, ante și post 1989, nu a avut dificultăți să-și impună punctele de vedere în fața unui Senat compus la vremea constituirii lui (anul 2012) din tineri fără experiență, majoritatea atunci cu grad didactic de asistent sau șef de lucrări (lector). Așa se face că ședințele de Senat erau foarte scurte, maximum o jumătate de oră, se vota pe bandă rulantă, de obicei în unanimitate, tot ceea ce solicita dl Mihăilă, acesta afirmând că erau cerințele rectorului UEMR, dna Frunzăverde.  Astfel, pot exemplifica că, într-o ședință de Senat din 2014, au fost adoptate cca 30 de regulamente în timp de aproximativ o jumătate de oră.

 Legat de aprobările date pe bandă rulantă, există o decizie luată pe data de 30.10.2014, care ar putea ridica o serie de întrebări în ce privește legalitatea. Ce ne puteți spune despre aceasta?  

Cred ca vă referiți la deja mult comentata Hotărâre a Senatului nr.3/9 din 30.10.2014 de a nu plăti pe angajații de la funcția de bază pentru munca suplimentară prestată (în regim de plata cu ora), ceea ce, din punctul meu de vedere, încalcă flagrant legislația muncii,  încadrându-se, după unii, în categoria „muncă forțată”, chiar în condițiile în care majoritatea angajaților și-au dat acordul pentru acest lucru (unii angajați sunt dispuși să declare că s-au temut, și de aceea au semnat ); cum se cunoaște, însă, nu tot ceea ce se semnează este și validat în justiție. Această hotărâre a Senatului introduce, în același timp, și o discriminare între salariați, prin faptul că unele cadre didactice asociate sunt remunerate.  Pe această speță au și fost demarate, din câte cunosc, procese în instanță, iar ITM-ul, la un control în UEMR, a constat nereguli, solicitând îndreptarea acestora.

Cum ați descrie atitudinea conducerii UEM, în contextul în care toți profesorii care vorbesc deschis despre probleme sunt amenințați cu sancțiuni în Comisia de etică?

Conducerea UEMR, în speță rectorul UEMR, a solicitat permanent ca problemele cu care se confruntă UEMR să fie dezbătute doar în spațiul UEMR. Părerea mea este că, de bună credință, angajații au respectat această solicitare, aproape în totalitate, în ultimii 7 ani, adică până la dușul rece al descinderii DGA-lui în UEMR, care a avut ca efect și trezirea la realitate a unora dintre membrii comunității academice;  după apariția unor probleme financiare importante, concret, neplata drepturilor salariale în urma sentințelor judecătorești definitive pe legile 221 și 330, neplata îndelungată a muncii depuse în regim de plata cu ora, întârzierea plătirii salariilor timp de 3 luni în toamna trecută, dar și altele, aceste probleme au fost aduse și la cunoștința altor foruri, ceea ce a declanșat represiuni față de cei identificați, care au încălcat „omerta”. În această situație au ajuns doi dintre colegi, prof. dr. Piroi Ion, conf. dr. Rotaru Ileana, dar și subsemnatul, care am fost reclamați de însăși dna Frunzăverde la Comisia de Etică a UEMR, pentru vinovății închipuite, după părerea mea.

În încheiere, aș dori să vă întreb despre proiectele derulate de UEMR cu finanțare de la UE. Ce beneficii au adus universității și cât de mari au fost alocările de fonduri „rupte”, practic, din cele extrabugetare, din care se alocă și salariile? 

În ultimii ani au fost derulate mai multe proiecte în UEMR, din punctul meu de vedere, unele, practic inutile pentru UEMR, dar care au adus venituri notabile unora dintre angajați. Contribuția financiară a UEMR, în multe proiecte, a fost de 2 la sută – 10 la sută din valoarea proiectului.  Pentru cei interesați să afle amănunte, îi îndrum să solicite conducerii lista proiectelor derulate în UEMR, contribuția financiară a UEMR la aceste proiecte, precum și desfășurătorul proiectului cu lista membrilor proiectelor și sumele încasate de aceștia. Mă refer la aceste chestiuni pentru că banii pentru finanțarea proiectelor ca și cotă parte de către UEMR provin din fonduri extrabugetare ale universității și, dacă acești bani nu ar fi fost direcționați spre proiecte, ei ar fi fost repartizați către toți angajații, așa cum consider că era normal.

Mai mult, pentru ca UEMR să poată finanța unele proiecte, au fost luați cu împrumut bani din bănci comerciale, printr-o linie de credit și, din câte cunosc, datoriile UEMR de astăzi, în bănci comerciale, sunt echivalente cu fondul de salarii al UEMR pe mai multe luni.