Anul acesta, cântăreața de muzică ușoară Corina Chiriac a mai adăugat o floare la buchetul vieții, sărbătorind ziua de naștere nu acasă sau la vreun local, ci pe scena Casei de Cultură Moldova Nouă, cu ocazia Zilelor Culturii în orașul dunărean.
Aflată pentru prima dată în Clisura Dunării, solista, cu aproape jumătate de secol în domeniul muzical, s-a putut bucura de un public numeros care a așteptat-o cu sufletul la gură, la Casa de Cultură, dar și de tinerii din orașul de la malul Dunării, care au fost onorați să-și etaleze îndeletnicirile artistice în cadrul evenimentului ce o avea în prim plan pe artistă.
Înainte de a prelua frâiele microfonului, compozitoarea le-a oferit copiilor din cadrul trupelor „Perla Dunării”, „Energy”, precum și ansamblului de dansuri „Înfrățirea” posibilitatea de a prinde aripi în zona artisticului, prin impulsul dat acestora să urce pe scenă și să deschidă seara cu dansurile și muzica la care au muncit cu această ocazie.
Imediat după aceste momente, solista a apărut în fața publicului, iar în semn de mulțumire că au fost acolo, alături de ea, într-o zi de sărbătoare, aceasta i-a invitat pe spectatorii de-o generație cu ea la o călătorie în timp, prin melodiile cele le-au mângâiat tinerețea, în timp ce, pentru tineri, momentul Corinei Chiriac a fost unul de revelație, aceștia putând face o comparație reală, obiectivă a ceea ce-a-nsemnat muzica pe vremuri și la ce nivel a ajuns aceasta în momentul de față.
Politicoasă, gentilă, mereu atentă cu publicul ei, îndrăgita artistă nu s-a sfiit, la sfârșitul momentului artistic, să se fotografieze cu spectatorii, să-mpartă autografe atât pe coperta propriei cărți „Corina Chiriac, căutând iubirea”, cât și pe carcasa albumului „Să trăiești, vecine!” tuturor celor care, prin intermediul acestor materiale, au vrut să o cunoască mai bine.
De asemenea, artista a vorbit, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, despre numărul zilelor de naștere petrecute pe scenă, despre secretul longevității atât în lumea muzicii, cât și în cea a televiziunii, a punctat impresia despre orașul Moldova Nouă, la prima vedere, a lăsat să se-nțeleagă ce-nseamnă muzica autohtonă comparativ cu muzica anilor `70-`80 și a avut grijă să le transmită câteva cuvinte celor care, dintr-un motiv sau altul, nu au putut fi alături de ea, la Moldova Nouă. Urmăriți materialul!