Interes maxim pentru învățământul dual la Moldova Nouă. Orele de turism, un mare plus!

Introducerea turismului în oferta educațională a liceului de la malul Dunării, începând cu anul școlar 2020-2021, a reușit să-i atragă pe absolvenții claselor a VIII-a, locurile disponibile aici fiind ocupate aproape în totalitate, în prima etapă de înscriere. Cei care nu au participat la prima etapă de înscriere mai au o șansă în a-și exprima opțiunile vizavi de învățământul dual sau profesional, cea de-a doua etapă a înscrierilor fiind programată în perioada 24-30 iulie.

Pentru ca ideea traiului din turism să poată deveni realitate în zona Clisurii Dunării e nevoie, așa cum amintea edilul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui, nu doar de obiective turistice și locuri de cazare, ci inclusiv de calitatea serviciilor oferite. Ei bine, piesa lipsă a puzzle-ului va fi completată de Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, acolo unde, din acest an, se vor putea forma viitorii ospătari, vânzătorii de mâine din cadrul unităților alimentare, dar și lucrătorii hotelieri.

„Turismul trebuie să reprezinte una din liniile de dezvoltare a întregii Clisuri, iar pregătirea tinerilor liceeni în acest domeniu este vitală pentru a oferi servicii de calitate și a transforma Clisura Dunării de Banat într-un etalon al turismului românesc.”, este mesajul primarului orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, bucuros de interesul copiilor din comunitate pentru învățământul dual.

Cum pregătirea elevilor pentru o carieră în domeniul turistic implică multe ore de practică, administrația publică locală de la malul Dunării a alocat deja sumele necesare pentru transformarea unui spațiu din incinta liceului în laborator de practică, totul urmând să fie pus la punct până la începutul anului școlar.

Cu privire la avantajele elevilor din învățământul dual, aceștia beneficiază de susținere financiară acordată de la bugetul de stat, prin intermediul Programului Național de protecție socială „Bursa profesională”, prin care fiecare elev primește suma de 200 de lei. Suplimentar, elevii primesc o bursă de la operatorul economic, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice. În plus, tinerii pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare (acoperirea acestor cheltuieli se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile județene, prin decizii proprii). În cazul elevilor care frecventează învățământul dual în altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu, decontarea cheltuielilor de transport și facilitățile de cazare, masă gratuită prevăzute anterior se acordă conform prevederilor prezentei legi, indiferent de oferta de educație și formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu.

Sursa foto principal: playtech.ro.

Sursa foto: Facebook.



/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/