Întâlnire de gradul III, premierul PSD cu primarul PNL al Reșiței! Viorica Dăncilă, sarcină de la Nelu Popa!

După ce s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu, pe atunci premierul României, primarul Nelu Popa s-a aflat azi față în față și cu cel de-al treilea prim-ministru din guvernările PSD-ALDE, Viorica Dăncilă.   

Premierul Viorica Dancilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reședință de județ, reprezentanții Autorității de Management a Programului Operațional Regional (POR) și directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională în care au fost analizate soluțiile la problemele întâmpinate în atragerea finanțării europene.

Alături de primul-ministru, la întâlnire au mai participat vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

„Vreau să vă sprijin cu toată fermitatea, indiferent de opțiunea politică, să găsim împreună soluții pentru a recupera întârzierile în atragerea fondurilor europene din POR și a evita riscul de dezangajare a unor fonduri. Finanțarea acestor proiecte trebuie să fie în beneficiul cetățenilor, al României”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă.

În cadrul întâlnirii de lucru, primarii municipiilor reședință de județ au prezentat principalele dificultăți în ceea ce privește obținerea finanțării pentru proiectele din cadrul POR și au propus o serie de soluții. Cele mai multe dintre acestea au vizat simplificarea procedurilor, blocajele cauzate de legislația achizițiilor publice,  ghidul solicitantului, regimul de proprietate publică și de parteneriat, precum și optimizarea aplicației electronice My SMIS.

Chiar primarul Reșiței, Ioan Popa, a sesizat faptul că sunt impuse mult prea multe licitații, care nu fac altceva decât să întârzie și mai mult accesarea fondurilor. „Sunt proceduri complexe care consumă foarte mult timp. Noi, pe proiectul cu tramvaiul, trebuie să facem licitație pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate, licitație care poate fi contestată, ceea ce va duce la întârzieri, după care trebuie să facem licitație pentru realizarea proiectului tehnic, licitație care poate fi și ea contestată și duce la întârzieri, pentru ca o a treia licitație să trebuiască făcută pentru construcția efectivă. Eu am propus să se reducă din aceste proceduri. Să putem contracta, spre exemplu, prin atribuire directă realizarea studiului de fezabilitate”, a relatat Ioan Popa, explicând care au fost solicitările sale în cadrul întâlnirii.

Prim-ministrul i-a încurajat pe primari să participe în grupul de lucru care analizează propunerile de modificare a legislației achizițiilor publice și să vină cu soluții care să răspundă problemelor specifice pe care le întâmpină. De asemenea, șeful Executivului a subliniat că propunerile primarilor privind simplificarea procedurilor și reducerea birocrației vor fi avute în vedere de echipa constituită în acest scop la nivelul Guvernului. O altă soluție concretă cerută de premier a fost ca Autoritatea de Management a POR să desemneze câte o persoană pentru fiecare autoritate publică locală, care să urmărească stadiul proiectului propus de primării, de la momentul depunerii până la semnarea contractului de finanțare, și să ofere sprijin și consiliere atunci când este necesar.

Pentru a coordona măsurile avute în vedere de autoritățile române privind absorbția fondurilor prin POR cu procedurile europene, va fi organizată o nouă întâlnire în cursul acestei luni cu reprezentanții Comisiei Europene responsabili pentru politica regională. Premierul Viorica Dăncilă a precizat că a solicitat sprijin Comisiei Europene, în sensul desemnării unor experți care să ofere sprijin și consiliere pentru creșterea absorbției fondurilor structurale și de investiții europene.

Problemele semnalate de primari și soluțiile propuse vor fi analizate de  ministerele de resort, precum și în grupurile de lucru, urmând să primească răspunsuri concrete într-o perioadă cât mai scurtă de timp. „Vrem să ridicăm barierele în obținerea finanțărilor din fonduri europene. Împreună, Guvern și autorități locale, ne vom pune de acord asupra soluțiilor concrete pentru a fi mai eficienți în atragerea finanțărilor și punerea în practică a proiectelor în beneficiul cetățenilor români”, a conchis șeful Executivului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/