Instituțiile publice din Caraș-Severin rămân fără angajați?

prefectura caras severin
stiri si publicitate cu Casino Herculane by sungarden

Legea 296/2023 va produce efecte de la 1 iulie și prevede reorganizări și reduceri de personal.

Articolul 29 al acestei legi prevede că instituțiile cu mai puțin de 50 de angajați se pot desființa, reorganiza sau funcționa astfel încât să rezulte o reducere cu cel puțin 15% a personalului. O adevărată nebunie, în opinia lui Roland Șoavă (foto), angajat al Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin și membru al filialei județene a Blocului Național Sindical.

„Cum vedeți desfășurarea activității după 1 iulie?”, a fost întrebarea pe care Șoavă a adresat-o reprezentanților instituțiilor deconcentrate din județ prezenți la ședința desfășurată ieri la Prefectura Caraș-Severin. „Mi se pare o nedreptate ca noi, care lucrăm în instituții cu mai puțin de 50 de salariați, să renunțăm la posturile vacante și la 15% din oameni. Adesea personalul instituțiilor este insuficient și mai vine și această lege”, a spus Roland Șoavă.

promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Marius Bălean, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, așteaptă ca legea să se aplice pentru a vedea ce se va întâmpla ulterior în instituția în care-și desfășoară activitatea. La fel și Elena Solomonesc, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, care speră că aplicarea legii va fi gândită în folosul fiecărei instituții astfel încât să fie bine atât pentru angajați căt și pentru beneficiari.

Legile însă pot suferi modificări și nu rămân fixe, așa cum au fost aprobate, după cum a subliniat subprefecta Adina Radici. De aceea are convingerea că șefii de instituții vor putea semnala particularitățile pe care nu le vor putea soluția spre a să găsi soluții de la nivel central. Pentru că va fi o problemă pentru deconcentrate, după cum a subliniat Roland Șoavă. „Având în vedere că sunt puțini salariați, nici servicii nu mai putem face. Legea nu s-a făcut în urma unor analize. Suntem învățați doar să tăiem cu barda și-apoi ne dăm seama că am tăiat prea mult. Dăm o lege și apoi venim cu excepții”, a încheiat acesta.

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/