Instalația „Portalul Libertății”, inaugurată în centrul Timișoarei

portalul libertatii la timisoara1

Instalația „Portalul Libertății”, o operă de lumini și de sunete din Timișoara lui Decembrie 1989, a fost inaugurată în zona centrală.

O instalație spectaculoasă poate fi admirată, începând de luni, în zona centrală a Timișoarei. Este vorba de „Portalul Libertății”, care se află pe malul Begăi, fiind montat cu ocazia aniversării a 35 de ani de la Revoluția Română.

La 35 de ani de la Revoluție, nu e suficient să privim înapoi și să ne felicităm pentru curajul de atunci. Trebuie să ne întrebăm ce curaj ne cere prezentul. Cum putem, din nou, să aducem oamenii împreună într-o lume tot mai fragmentată? Azi am pornit instalația „Portalul Libertății“. Un liant între trecut și viitor, o operă de lumini și de sunete din Timișoara lui Decembrie 1989. Vă invit să treceți prin el, să ne amintim și să ne încărcăm cu curaj pentru ceea ce vine”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Instalația creată de echipa studioului britanic Lucid Creates este amplasată pe malul Begăi, în zona verde nou creată anul acesta. Aceasta reprezintă, simbolic, un pasaj care conectează trecutul cu prezentul. Îi invită, astfel, pe vizitatori să reflecteze asupra istoriei recente. Cu sprijinul a doi artiști timișoreni, Petre Ionuțescu și Cristian Văduva, Portalul Libertății integrează o coloană sonoră ce recreează atmosfera Revoluției, cu scandări, focuri de armă și alte sunete emblematice ale acelor zile.

Portalul Libertății va fi accesibil publicului până în 2 ianuarie 2025.

portalul libertatii in centrul timisoarei

„Portalul Libertății” în centrul Timișoarei

portalul libertatii in centrul timisoarei1

Instalația „Portalul libertății” la Timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/